Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Heineken a vândut șapte fabrici de bere din Rusia pentru doar un euro. Ce e în spatele afacerii

Heineken și-a vândut fabricile din Rusia pentru suma modică de 1 Euro. Reprezentanții grupului olandez au declarat că prioritare în negocierile cu firma rusească care a preluat afacerea a fost siguranța angajaților.

Heineken și-a vândut în cele din urmă afacerea din Rusia pentru 1 euro, la aproape un an și jumătate după ce s-a angajat inițial să iasă de pe piața rusească, în contextul în care multe alte companii occidentale au părăsit țara din cauza războiului de agresiune pornit în Ucraina.

Producătorul olandez de bere a declarat că va înregistra o pierdere de 300 de milioane de euro pentru această divizie, care va fi cedată companiei rusești Arnest, care produce cutii de aerosoli, transmite BBC.

Dolf van den Brink, de la Heineken, a declarat: „A durat mult mai mult decât am sperat".

Directorul executiv și președintele a adăugat: „[Dar] această tranzacție asigură mijloacele de trai ale angajaților noștri și ne permite să ieșim din țară într-un mod responsabil."

Citește și
sanctuar neolitic parta
Sanctuarul neolitic de peste 6.000 de ani de la Parța: descoperiri despre ritualuri, hrană, bere, construcţii

Pentru 1 euro, Arnest cumpără șapte fabrici de bere și va prelua 1.800 de lucrători pe care nu trebuie să-i concedieze în următorii trei ani.

Fabricarea mărcii de bere Amstel va fi oprită treptat, pe parcursul a șase luni, după berea lager Heineken, eliminată în 2022.

„Evoluțiile recente demonstrează provocările semnificative cu care se confruntă marile companii de producție în ceea ce privește ieșirea din Rusia", a declarat dl van den Brink.

Cine n-a vândut, a rămas fără afaceri

Luna trecută, președintele Vladimir Putin a confiscat activele rusești deținute de Carlsberg și de producătorul francez de iaurturi Danone.

La începutul acestei săptămâni, proprietarul francizei Domino's Pizza a semnalat că își va închide magazinele din Rusia și va băga afacerea în faliment.

DP Eurasia a transmis că nu va mai încerca să vândă operațiunea din cauza unui „mediu din ce în ce mai dificil".

Rusia a fost vizată de o serie de sancțiuni economice de când tancurile sale au intrat în Ucraina, la 24 februarie 2022.

Multe mărci cunoscute au decis să își închidă operațiunile imediat după invazie. Altele, cum ar fi McDonald's și Coca-Cola, s-au confruntat cu presiuni pentru a ieși din Rusia. Au existat, de asemenea, critici continue pentru cei care au rămas.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult