Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Harta reciclării. Unde se află cele peste 11 mii de puncte de colectare selectivă a deşeurilor din toată ţara

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sunt semne că începem să ne obisnuim să nu mai aruncăm atât de des deșeurile care ar putea fi reciclate.

Deși suntem încă sub media europeană, rata de colectare selectiva a gunoiului a început să crească. Au apărut și platforme online, prin intermediul cărora putem găsi puncte de colectare selectivă și companii care oferă servicii de ridicare de acasă a obiectelor mari ce pot fi reciclate.

Harta reciclării este unul dintre site-urile care va ajuta să găsiţi peste 11 mii de puncte de colectare selectivă a deşeurilor din toată ţara. Scăpaţi astfel de hârtie, plastic şi sticlă, până la electrocasnice mici, mobilă, haine, materiale de construcţii, piese auto sau medicamente expirate.

Gabriela Țicu, managerul Hărții Reciclării: „Fiecare ultilizator poate adăuga un punct de colectare separată. Introduc manual adresa şi pot marca foarte uşor unde este locul de colectare pe care ei l-au identificat, indifrent că este container stradal, magazin”.

Dacă aveţi de aruncat obiecte voluminoase, cum sunt electrocasnicele mari, le puteţi duce la companiile care le vând, pentru că ele sunt obligate, prin lege, să le colecteze pe cele uzate. Există însă şi firme care le ridică gratuit, dacă nu le puteţi duce la magazin.

Valentin Negoiță, președintele ECOTIC: „Toate deşeurile sunt duse, prin trasportatorii autorizaţi pe care îi avem la dispoziţie sau colectorii autorizaţi, la fabricile de reciclare”.

Iar dacă vreţi să scăpaţi de mobila veche, pe piaţă sunt o mulţime de firme care vin să o ridice de acasă, contra cost.

Bolintineanu Florin, reprezentantul unei firme de colectare de mobilă: „Cine ne sună, ne trimite o listă detaliată, poze, şi noi avem un spaţiu unde le sortăm - le-am strâns pe toate şi le-am selctat”.

Aceste servcicii de colectare de la domiciliu - gratuit sau la preţuri mai mici - sunt oferite şi de primării. Doar că în acest caz durează mai mult colectarea.

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2: „Electrocasnice, saltele, paturi - toate aceste trebuie anunţate în prealabil şi apoi operatorul de salubritate va veni să le ridice sâmbătă, câteodată se mai întind şi duminică, pentru că au fost solicitări foarte numeroase. Aceasta ridicare este gratuită pentru cetăţeni”.

Bărbat din București: „În locuinţă, în bucătărie, am un sac special pe care Supercom îl dă săptămânal şi când am terminat sticla de apă o pun într-un sac, cutiile la fel”.

România s-a angajat în fata Uniunii Europeane să recicleze anual măcar 50 la sută din deşeurile care pot fi colectate selectiv. Însă abia reciclăm 11 la sută.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult