Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Grupa mijlocie de la grădiniţă devine obligatorie, de la toamnă. Nu sunt suficiente locuri, așa că părinții plătesc la privat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Din această toamnă, grupa mijlocie de la grădiniţă devine obligatorie, potrivit Legilor Educației. Statul nu reușește însă să asigure fiecărui copil un loc în învățământul preșcolar.

Așa că mulți vor rămâne acasă, sau vor merge la grădinițe private, dacă părinții își permit să plătească taxele.

În comuna Sânpetru, de lângă Brașov, s-au mutat o mulțime de familii tinere. Grădinița de aici și-a triplat numărul de locuri în ultimii șase ani, dar nici așa nu poate satisface toate cererile de înscriere.

-Aici a fost cancelaria și, la cererea părinților, am transformat cancelaria și biroul administratorului în sala de clasă și dormitor.

-Și acum dorm copiii?

Citește și
galati gradinita
Incident șocant în Galați. Un părinte a spart ușa unei grădinițe, iar educatoarele au sunat de urgență la 112

-Acum dorm copilașii", explică o reprezentantă a grădiniței.

Din lipsă de spațiu, și sala în care se țineau ședințele cu părinții a fost transformată tot în clasă.

Daniel Patrule, Grădinița Sânpetru, Brașov: „Am mărit numărul de copii la clasă, suntem peste medie, cu ajutorul primăriei am modernizat încă un corp de clădire.”

Reporter: Și nici aşa nu reușiți să acoperiți toată cererea?

Daniel Patrule, Grădinița Sânpetru, Brașov: „Nu, nu reușim, trebuie să îi îndrumăm spre alte localități din jurul nostru, sau la alte unități școlare."

Teoretic, la nivel național, există suficiente locuri în grădinițe pentru toți copiii între 3 şi 5 ani.

Problema este însă distribuția acestor locuri, neadecvată realității: în unele grădinițe nu sunt suficienți copii, iar în altele, numărul cererilor depășește capacitatea. În aceste orașe, numărul grădinițelor private îl depășește, de regulă, pe cele de stat.

Părinte: „Nu am găsit loc decât la grădiniţa privată. Și am doi copii, am plătit pentru amândoi 3.000 pe lună."

Atunci când se confruntă cu prea multe cereri, fiecare unitate stabilește o serie de criterii de departajare pentru înscrierea copiilor.

Criterii de departajare

Valentin Bucur, purtătorul de cuvânt al ISJ Brașov: „Cele mai multe dintre aceste criterii sunt cele legate de distanța fată de domiciliul părinților, de tipul de familie - monoparentală sau cu părinţi plecați în străinătate - evident grupurile dezvantajate.... toate aceste criterii sunt luate în considerare."

Bunică: „Când a fost să băgăm cererea mai din timp, cu un an de zile, cu jumătate de an, nu ne-a primit. Care n-au fost din cartier, i-au respins dacă n-au mai avut locuri."

Procentul copiilor cuprinși în educația preșcolară

Franța 100%

Belgia 97.9%

Norvegia 97,3%

Danemarca 97,0%

Bulgaria 79,4%

Croația 77,8%

Slovacia 77,4%

România 75,6%

Sursa: Eurostat

Cifra de școlarizare pentru anul următor va fi aprobată în aprilie, și ar trebui să se ţină cont că grupa mijlocie devine obligatorie, potrivit Legii Educației.

În vreme ce la noi doar trei sferturi dintre copii merg la grădiniță, în Franța procentul este de 100%. Belgia, Norvegia și Danemarca sunt pe aproape. Ultimii clasați sunt bulgarii, slovacii, croații și noi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult