Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Greu de reținut. Bărbatul care și-a bătut iubita s-a jucat marți cu poliția, care l-a lăsat apoi liber

Your browser doesn't support HTML5 video.

Poliţiştii l-au lăsat în libertate pe bărbatul care şi-a lovit cu pumnii şi picioarele fosta iubită, a postat imaginile pe o reţea de socializare şi a ameninţat-o cu moartea.

După o lună în care nicio autoritate a statului nu l-a tras la răspundere, individul a fost chemat marți la audieri, unde este aşteptată şi victima, plecată de frică în străinătate.

După acest scandal, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov se face o anchetă internă, care verifică dacă poliţiştii au acţionat corect până acum.

Leonard Greaca a stat de vorbă cu poliţiştii aproximativ o oră. În faţa lor şi a avocatului, şi-a recunoscut faptele, însă în faţa presei nu a scos o vorbă.

După o lună în care nu a fost deranjat deloc de poliţişti, acum că a fost chemat la audieri, bărbatul s-a jucat puţin cu autorităţile. Ar fi trebuit să vină la 9 dimineaţa la poliţia din Domneşti. Nu a făcut-o şi, după două ore, şi-a trimis avocatul să anunţe că are de gând să meargă la poliţia din Bragadiru, la 5 kilometri distanţă.

Citește și
tanar
Şi-a bătut iubita pentru că l-a deranjat în timp ce transmitea live cum joacă Fortnite. Ce se aude pe înregistrare

Nici imaginile postate şi nici chiar mărturia agresorului nu au dus la reţinerea lui.

Ciprian Romanescu, IPJ ILFOV: "Pentru ca o persoană să fie reţinută, trebuie să aibă calitatea de suspect sau inculpat. În cazul de faţă, nu s-a depus o plângere şi calitatea bărbatului nu poate fi schimbată în inculpat."

Victima sa: "Sunt şocată. Mi-e frică să vin în ţară. Cred că este nevoie să mă omoare ca să îl aresteze."

Conform legii, bărbatul poate fi acuzat doar dacă victima lui se întoarce în ţară şi depune o plângere în scris. Dar femeia bătută se teme pentru viaţa ei.

Victima sa: "Îmi este teamă că el o să îşi ţină promisiunea, că mi-a spus că o să mă omoare."

Ciprian Romanescu, IPJ ILFOV: "Noi facem toate demersurile pentru protejarea tuturor cetăţenilor."

Lipsa unor măsuri în astfel de cazuri nu face decât să îi încurajeze pe agresori, spun cei care luptă pentru drepturile victimelor din România.

Claudia Bădica, psihoterapeut Fundaţia Sensiblu: "Gândindu-mă la sutele de femei care ne-au cerut ajutorul, în 99% din cazuri agresorii nu au fost sancţionaţi."

Modul în care au acţionat poliţiştii din Domneşti este analizat acum de superiori, care au declanşat o anchetă internă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult