Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Grecia impune vaccinarea obligatorie pentru mai multe categorii de persoane

Grecia va anunţa, săptămâna viitoare, categoriile profesionale pentru care vaccinarea anti-COVID-19 va deveni obligatorie.

Decizia a fost luată de Guvernul de la Atena, după creşterea recentă a numărului de infectări provocate de noul coronavirus, informează Reuters.

Luna trecută, comitetul elen pentru bioetică a recomandat vaccinarea obligatorie pentru angajaţii din domeniul sănătăţii şi pentru cei din centrele de îngrijire a vârstnicilor doar "ca măsură de ultimă instanţă", cu un calendar bine stabilit, dacă eforturile ce vizează încurajarea vaccinării în rândul populaţiei generale se dovedesc ineficiente.

"Guvernul a primit recomandări relevante de la Comitetul naţional pentru bioetică în privinţa vaccinărilor obligatorii pentru grupuri profesionale specifice", a declarat Aristotelia Peloni, purtătoarea de cuvânt a Guvernului grec, într-o conferinţă de presă organizată joi. Decizii relevante în această chestiune vor fi anunţate săptămâna viitoare, a adăugat ea.

În Grecia au existat dezbateri despre caracterul etic al vaccinărilor obligatorii, deşi un sondaj publicat, miercuri, de postul elen de televiziune Skai a arătat că majoritatea cetăţenilor acestei ţări se declară în favoarea unei astfel de măsuri pentru categoriile profesionale care au contacte cu publicul.

Citește și
vaccinare
Mai mulți medici din India, reținuți după ce peste 2.500 de oameni ar fi primit apă de mare în loc de ser anti-COVID
Au fost reintroduse restricții

 

Joi, autorităţile greceşti au reintrodus restricţii pentru restaurante, baruri şi cluburi de noapte, care vor putea să primească doar clienţi care stau pe scaune, din cauza îngrijorărilor legate de recenta creştere a numărului de cazuri de COVID-19, stimulată de varianta mai contagioasă Delta.

Aproximativ 38% din populaţia greacă eligibilă a fost vaccinată cu schemă completă, iar Guvernul elen a oferit stimulente pentru a îi încuraja pe rezidenţi să se vaccineze, inclusiv bani în numerar şi date mobile în regim de gratuitate pentru tineri, dorind ca rata de vaccinare să ajungă la 70% la nivel naţional până în toamna acestui an.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult