Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Gino Iorgulescu vrea să crească copiii tânărului ucis în accidentul produs de fiul lui

Your browser doesn't support HTML5 video.

Crește tensiunea după cumplitul accident de la sfârșitul săptămânii trecute, în urma căruia un tânăr a murit nevinovat.

Părinții lui Mario Iorgulescu, cel considerat responsabil de tragedie, se oferă să îi crească pe cei doi copii ai victimei. Însă rudele vor doar ca autorul să fie pedepsit.

Pe de altă parte, starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu, fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal, pare să se fi agravat marți și medicii l-au operat din nou.

Sute de rude şi prieteni s-au adunat şi astăzi să deplângă moartea tânărului de 24 de ani, tatăl a doi copii, a cărui maşină a fost lovită frontal de bolidul de sute de mii de euro condus de Mario Iorgulescu, fiul şefului Ligii Profesioniste de Fotbal.

Asta în timp ce Gino Iorgulescu şi soţia lui au dat publicităţii un comunicat în care afirmă că i-au contactat pe părinţii îndureraţi ai victimei.

Citește și
Mario Iorgulescu
Starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu s-a înrăutățit. Anunțul medicilor

"Le-am făgăduit rudelor celui care a murit că vom face tot posibilul ca să ajutăm din toate punctele de vedere familia greu încercată, am promis în faţa lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămaşi fără tată. Ştim că părintele este de neînlocuit, dar vom face tot ce e omeneşte posibil pentru creşterea şi educaţia lor, pentru că drumul copiilor în viaţă să fie cât mai bun", au transmis soții Iorgulescu într-un comunicat de presă. 

Însă apropiaţii nici nu vor să audă de aşa ceva. Un unchi al tânărului spunea că cei doi copii rămaşi fără tata nu sunt de vânzare şi niciun ban oferit de familia Iorgulescu nu îl va putea readuce la viaţa pe el.

Familia tânărului mort în teribilul accident de sâmbătă noaptea susţine că a fost contactată deja şi de Vicentiu Iorgulescu, nimeni altul dcat fratele şefului LPF, care şi-a oferit sprijinul. Profund revoltate şi îndurerate, rudele lui Dani Vicol susţin că singura lor dorinţă este ca autoritatie să ducă la bun sfârşit ancheta, iar cel care a provocat această tragedie să fie tras la răspundere.

Poliţiştii şi procurorii au deschis deja un dosar penal în care fac cercetări pentru acuzaţia de ucidere din culpă. Aşteaptă veşti de la IML, pentru a vedea dacă Mario Iorgulescu a consumat sau nu alcool sau substanţe interzise, înainte de a urca la volanul maşinii cu care a provocat accidentul. Dar şi părerea experţilor legată de viteza cu care fiul şefului LPF circula sâmbătă noaptea pe şoseaua Chitilei.

Atenţia soților Iorgulescu se îndreaptă însă şi spre spitalul Elias, acolo de unde medicii le-au dat veşti proaste.

Dacă ieri anunţau că starea lui Mario Iorgulescu pare să se îmbunătăţească şi deşi ventilat mecanic este conştient, astăzi lucrurile s-au complicat din pricina rănilor şi au fost nevoiţi să îl opereze din nou.

"Referitor la starea pacientului Mario Iorgulescu, internat în spitalul Elias, vă precizăm că aceasta a suferit o agravare în ultimele 12 ore, necesitând intensificarea măsurilor de suport a funcţiilor vitale", au transmis medicii de la spitalul Elias.  

Poliţiştii şi procurorii îl vor pune sub învinuire pe Mario Iorgulescu pentru ucidere din culpă, însă numai după ce îl vor audia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult