Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Firea: 6.200 de bucureşteni s-au înscris ca voluntari pentru a fi testaţi pentru COVID-19

Primarul Capitalei, Gabriela Firea anunţă că 6.200 de bucureşteni s-au înscris ca voluntari pentru a fi testaţi pentru COVID-19 cu teste efectuate cu aparate de tip real time PCR în cadrul testării în masă iniţiate de Primăria Generală a Capitalei.

„În acest moment colegii de la ASSMB mi-au raportat cifra de 6200 de bucureşteni care au fost înscrişi. Ne bucură interesul bucureştenilor”, a afirmat Gabriela Firea sâmbătă, conform News.ro.

Aceasta a precizat că rolul testării este acela de a afla numărul bucureştenilor care sunt infectaţi şi care nu prezintă deloc simptome, ea afirmând că în funcţie de rezultat vor fi luate măsurile de prevenire a răspândirii bolii.

Testele se fac la 20 de laboratoare amplasate în întreg Bucureştiul.

Costul unui test este de 200 de lei, a precizat Firea „Vom opri această primă etapă când, după ce se vor fi înscris cele 11 000 de persoane, se pot continua înscrierile pentru viitoarea etapă. Va exista şi o etapă a doua a acestor testări, nu folosim teste rapide care sunt contestate în această perioadă, ci testarea este de tip antigen cu aparate de tip Real time PCR. Testarea este dintr-un exudat nazal şi faringian”, a explicat primarul general.

Citește și
gabriela firea
700 de înscrieri în primele 25 de minute. Ce a anunțat Firea despre testele gratuite oferite bucureștenilor

Ea a adăugat că săptămâna viitoare va începe a doua acţiune de testare, cu teste de tip anticorp, care vor arăta modul în care virusul a circulat în Bucureşti, respectiv câte persoane au fost bolnave fără a fi ştiut şi care este gradul de imunizare. Această acţiune se face pe un eşantion de 10.500 de persoane.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult