Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Femeie din SUA, depistată că locuia ilegal în România. Ce amendă a primit

O femeie din Statele Unite ale Americii, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de şedere, a fost depistată de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Argeş.

Femeia a fost depistată în timpul unei acţiuni ce a avut ca scop combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini, a anunţat, miercuri, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).

„Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, a fost depistată o femeie de 36 de ani, din Statele Unite ale Americii, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că aceasta a intrat legal în România, în baza convenţiilor internaţionale prin care se desfiinţează unilateral regimul de vize, iar la expirarea perioadei de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre", se precizează într-un comunicat al IGI transmis AGERPRES.

Poliţiştii de imigrări au emis pe numele femeii decizie de returnare, prin care este obligată să părăsească ţara în termen de 15 zile. De asemenea, ea a fost amendată cu 700 de lei, în conformitate cu prevederile legale privind regimul străinilor în România.

Citește și
incendii Manaus
Orașul Manaus, sufocat de incendiile de vegetaţie din pădurea amazoniană

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult