Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Felicitări electronice difuzate online în numele primarilor. Mii de instituții au primit acum facturile

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mii de primari din țară s-au trezit că au de plătit felicitări de Crăciun şi de anul nou apărute pe un site, dar pe care nu le-au comandat niciodată.

 

Administratorii paginii respective au postat felicitările din proprie inițiativă şi au trimis apoi facturi prin care cereau 500 de lei pentru acest serviciu. Unii primari au decis să facă plângere penală pentru înşelăciune.

Felicitările electronice, scrise în numele a 3.000 de primari din ţară, se regăsesc toate pe acelaşi site. Au fost create special pentru Crăciun şi pentru Anul Nou şi conţin urări pentru cetățeni. Numai că primarii care le semnează, habar n-au avut de aceste mesaje. Au aflat în momentul în care le-a sosit la primărie factura de 500 de lei.

Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov: „Aici avem urarea pe care chipurile ar fi transmis-o primarul municipiului Braşov. Problema este nu doar ca cineva a încercat să ne ia banii, problema este ca cineva a folosit numele primarului Brașovului şi a celorlalţi primari în spatele unei urări care nu este a primarului.”

Citește și
felicitările de Crăciun
Cu ce au fost înlocuite felicitările de Crăciun. Tot mai multe cupluri apelează la această variantă

Legea le interzice primarilor să plătească din bani publici urări făcute în nume personal. Edilul şef din Făgăraş a decis să facă plângere penală împotriva celor care s-au folosit de numele lui.

Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraș: „Eu cred că e o dovadă de înşelăciune pentru că, dacă o primărie nu reacţionează în termen de 30 de zile, factura devine act acceptat tacit şi primăria va trebui să plătească acest lucru”.

Aşadar, timp de o lună de la primire, primăriile au posibilitatea să refuze plata acestor facturi. Dar, nu este exclus că documentele să treacă neobservate şi plătite din banii publici.

Există riscul ca facturile să fie plătite din neatenție

Gheorghe Sucaciu, primarul municipiului Făgăraş: „S-ar putea ca aceste facturi şi documente să treacă neverificate de către angajaţii care cred că primarul a comandat, iar aceste facturi să se plătească”.

Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov: „Dacă ne gândim că numai în judeţul Braşov sunt 57 de urări de crăciun, 57 de urări de anul nou, plus câte judeţe sunt în România, şi dacă 10 pe judeţ... omul a postat o urare şi a făcut o grămadă de bani”.

Administratorul site-ului cu pricina nu a răspuns la telefon şi la mesajele ProTV, pentru a lămuri situaţia. Între timp, felicitările au dispărut de pe site. Poliţia a cerut un răgaz, pentru a verifica numărul plângerilor făcute în acest caz.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult