Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fată de 15 ani bătută de o altă adolescentă într-un parc din Ploiești. Poliţiştii au deschis un dosar penal

Poliţiştii din Ploieşti au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, după o bătaie care a avut loc într-un parc, implicate fiind două adolescente.  

"În urma apariţiei în spaţiul public a unei înregistrări video care ilustrează cum o tânără agresează fizic o altă tânără, la data de 2 februarie, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 de Poliţie Ploieşti s-au sesizat din oficiu, efectuând cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.

Astfel, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la data de 23 ianuarie, două minore de 15 ani, din comuna Brazi, respectiv comuna Bărcăneşti, s-ar fi întâlnit într-un parc din municipiul Ploieşti unde au avut o discuţie în contradictoriu, ulterior, una dintre tinere agresând-o pe cealaltă, cu pumnii şi palmele, trăgând-o totodată de păr", informează, sâmbătă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

În urma verificărilor, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, domiciliată în comuna Bărcăneşti, urmând a fi stabilită situaţia de fapt şi a fi luate măsurile legale în consecinţă, în urma administrării probatoriului.

La acest moment moment, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.

Citește și
mama galati
Cazul fetiței din Galați ucisă de mamă. Femeia avea probleme mintale, iar autoritățile știau. „Nu se putea ocupa de copii”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult