Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Familia unui fost deputat a dat în judecată Spitalul Militar Central. Nicolaie Sebastian Valentin Radu a murit de septicemie

Familia unui fost deputat PSD a dat în judecată Spitalul Militar din București, după ce politicianul a murit din cauza infecțiilor intraspitalicești.

Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu a fost internat cu COVID, dar starea lui s-a agravat, și a fost transferat în Germania, unde a decedat.

Deputatul buzoian Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu a decedat în luna decembrie a anului 2020 în urma unor complicaţii apărute ulterior infectării cu COVID-19. Soţia şi copiii fostului parlamentar cer daune morale de 1 milion de euro, dar şi 40.000 de euro cheltuieli cu transferul fostului deputat la o unitate sanitară din Germania, unde pacientul a ajuns cu septicemie cauzată de contractarea unor infecţii intraspitaliceşti.

„După doi ani şi patru luni de la deznodământul tragic, furia simţită la acel moment s-a transformat în dorinţa acută de dreptate. Această situaţie nefastă a prezenţei infecţiilor nosocomiale se cunoaşte şi se muşamalizează, lăsând la voia întâmplării pe toţi cei care suferă o intervenţie chirurgicală în Spitalul Militar Central. Cred în dreptul la informare justă şi sper ca acţiunea mea să genereze o diferenţă pozitivă spre binele tuturor, astfel încât nimeni să nu mai sufere de pe urma pierderii celor dragi. Cred în dreptate şi în justiţie”, a declarant, pentru news.ro, soţia deputatului buzoian, Diana Radu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 în septembrie 2022.

Citește și
Deputatul PSD de Buzău Sebastian Radu a murit în urma infectării cu Covid-19
Deputatul PSD de Buzău Sebastian Radu a murit în urma infectării cu Covid-19
Ce a stabilt instanța până acum

La termenul din 29 noiembrie instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a încuviinţat proba cu înscrisuri şi a pus în vedere Spitalului Militar Central să depună dosarul complet al pacientului, care să includă neapărat şi o serie de documente care să ateste îndeplinirea obligaţiilor de depistare, identificare şi raportare a infecţiilor asociate asistenţei medical,e precum şi dovezi privind implementarea măsurilor de limitare ale acestora.

De asemenea, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale şi s-a admis solicitarea de audiere a trei medici care l-au tratat pe Sebastian Radu, respectiv dr. Dan Corneci, dr. Carciumaru Bogdan si dr. Paduraru Tudor Alexandru.

Sebastian Radu a fost transferat la Spitalul Militar Central din Capitală în data de 14 noiembrie 2020, după ce, fiind depistat pozitiv COVID-19, s-a simţit tot mai rău la Spitalul Judeţean Buzău, unde fusese internat iniţial.

La Bucureşti, deşi testele de coronavirus au devenit negative, starea sa de sănătate era tot mai gravă.

În 6 decembrie, la solicitarea soţiei, Sebastian Radu a fost transferat la un spital în Germania, unde a decedat pe data de 9 decembrie. Pacientul a ajuns cu septicemie cauzată de contractarea unor infecţii intraspitaliceşti.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult