E oficial: SUA și-au retras toate trupele din acest stat. Au închis și ultima bază

Avion
Getty

Statele Unite ale Americii şi-au "încheiat" retragerea din baza de la Agadez, ultima de care dispuneau în Niger, de unde regimul militar instalat la putere acum circa un an le-a cerut să plece, a anunţat luni armata SUA, relatează AFP.

"Retragerea forţelor şi a echipamentelor americane de la baza aeriană 201 de la Agadez s-a încheiat", a făcut cunoscut într-un comunicat comandamentul militar american pentru Africa, Africom.

Retragerea soldaţilor americani din Niger este o exigenţă a regimului militar aflat la putere în ţara din Sahel. La începutul lui iulie, soldaţii americani de la baza din Niamey au părăsit cu toţii ţara, unde mai rămăseseră circa 200 de elemente ale bazei de drone de la Agadez, în nord.

Retragerea de la Agadez a început în mai, iar "în următoarele săptămâni va continua coordonarea între forţele armate americane şi cele din Niger pentru a se asigura că retragerea totală se efectuează aşa cum este prevăzut", a menţionat Africom, fără a preciza dacă au mai rămas soldaţi sau doar echipamente, potrivit Agerpres.

Statele Unite s-au implicat în Niger pentru a lupta împotriva jihadiştilor care lansează cu regularitate atacuri sângeroase în ţara africană. În martie a.c., regimul militar de la Niamey instalat la putere după lovitura de stat din 26 iulie 2023 a denunţat însă parteneriatul cu SUA.

Citește și
Câte date ale utilizatorilor a dezvăluit Meta către autoritățile române în ultimii ani. Procent în permanentă creștere
Controversă pe Facebook și Instagram: Meta neagă că a forțat utilizatorii să îl urmărească pe Trump

SUA şi aliaţii lor s-au văzut nevoiţi să-şi retragă trupele dintr-o serie de ţări africane în urma loviturilor de stat care au adus la putere grupuri dornice să se distanţeze de guvernele occidentale. Pe lângă plecarea din Niger, trupele americane au părăsit şi Ciadul în ultimele luni, în timp ce forţele franceze au fost alungate din Mali şi Burkina Faso.

Guvernul militar de la Niamey a anulat de asemenea, după 11 ani, misiunea civilă a UE de construire a capacităţii (EUCAP) în Niger, desfăşurată pentru a sprijini forţele de securitate în lupta contra traficului de droguri, arme şi persoane.

În acelaşi timp, Rusia încearcă să consolideze relaţiile cu naţiunile africane, prezentând Moscova drept o ţară prietenoasă fără un trecut colonial pe continent.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, uimit de salariul pe care îl câștigă în Parlament: ”Ce îmi dați, mă, atâția bani?”
Gigi Becali, uimit de salariul pe care îl câștigă în Parlament: ”Ce îmi dați, mă, atâția bani?”
Citește și...
Controversă pe Facebook și Instagram: Meta neagă că a forțat utilizatorii să îl urmărească pe Trump
Controversă pe Facebook și Instagram: Meta neagă că a forțat utilizatorii să îl urmărească pe Trump

După depunerea jurământului de către preşedintele Donald Trump, luni, numeroşi utilizatori Facebook şi Instagram au descoperit - spre consternarea lor - că îl urmăreau cumva nu numai pe Trump, ci şi pe vicepreşedintele JD Vance.

Slovacia convoacă Consiliul de Securitate la cererea premierului extremist Fico care spune că se pregătește lovitură de stat
Slovacia convoacă Consiliul de Securitate la cererea premierului extremist Fico care spune că se pregătește lovitură de stat

Ocuparea clădirilor guvernamentale și o posibilă lovitură de stat. Aceasta este, potrivit raportului Serviciului de Informații Slovac (SIS) și declarațiilor lui Robert Fico, ceea ce se pregătește în Slovacia.

Studenții cer Guvernului să revină asupra deciziei privind reducerile la tren şi auto: ”Impactul bugetar este infim”
Studenții cer Guvernului să revină asupra deciziei privind reducerile la tren şi auto: ”Impactul bugetar este infim”

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) cer Guvernului să abroge prevederile OUG care limitează aplicarea reducerii de 90% de care dispun studenţii pentru transportul intern feroviar şi auto. 

Recomandări
Surse: Procurorii anticorupție l-au reținut pe primarul din Sinaia. Lui Vlad Oprea i s-a făcut rău în timpul perchezițiilor
Surse: Procurorii anticorupție l-au reținut pe primarul din Sinaia. Lui Vlad Oprea i s-a făcut rău în timpul perchezițiilor

Surse judiciare au precizat pentru Știrile Pro TV că procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au reținut, joi, pe primarul din Sinaia, Vlad Oprea.  

Cristina Tărteață, consiliera revoltată de concedierile de la Senat, conduce un Lexus și are două apartamente în București
Cristina Tărteață, consiliera revoltată de concedierile de la Senat, conduce un Lexus și are două apartamente în București

S-a lăsat cu revoltă în Senatul României, după ce Ilie Bolojan, președintele Camerei Superioare a Parlamentului, a anunțat că vrea să desființeze în jur de 180 de posturi bugetate.

Gelu Voican Voiculescu este inculpat din nou în Dosarul Mineriadei, pentru infracțiuni contra umanității: ”Sunt nevinovat”
Gelu Voican Voiculescu este inculpat din nou în Dosarul Mineriadei, pentru infracțiuni contra umanității: ”Sunt nevinovat”

Procurorul de la Secţia parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) care instrumentează Dosarul Mineriadei a dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu.