Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O fată de 15 ani acuză un asistent medical că a dezbrăcat-o și a atins-o într-un mod nepotrivit, la Spitalul nr.3 din Brăila

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este dublă anchetă la Spitalul nr. 3 din Brăila, unde un asistent medical este acuzat că a agresat sexual o pacientă de 15 ani.

Fata, care suferă de o afecțiune la coloana vertebrală, era la spital pentru proceduri, iar bărbatul, de 36 de ani, ar fi depășit cadrul profesional al procedurilor. Polițiștii, dar și conducerea unității medicale, au declanșat investigații.

Fata de 15 ani, originară din oraşul Însurăţei, a ajuns la unitatea medicală pentru gimnastică, întrucât are scolioză. În plângerea depusă la Poliție, pacienta susține că a fost dezbrăcată şi atinsă nepotrivit de asistent, ba chiar acesta ar fi sărutat-o.

Adolescenta și-a anunțat tatăl, iar acesta nu a ezitat și a cerut spijinul autorităților. Polițiștii au confirmat că s-a deschis un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.

Suspectul este asistentul medical de 36 de ani, angajat al Spitalului nr. 3 din Brăila. El este cercetat acum în stare de libertate și anchetat, în același timp, și de conducerea unității medicale care urmează să îl audieze în următoarele zile.

Citește și
spitalul charite berlin
Un medic cardiolog de la unul dintre cele mai renumite spitale din Europa a fost arestat sub suspiciunea de crimă

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult