O fată de 15 ani acuză un asistent medical că a dezbrăcat-o și a atins-o într-un mod nepotrivit, la Spitalul nr.3 din Brăila

×
Publicitate

Este dublă anchetă la Spitalul nr. 3 din Brăila, unde un asistent medical este acuzat că a agresat sexual o pacientă de 15 ani.

Fata, care suferă de o afecțiune la coloana vertebrală, era la spital pentru proceduri, iar bărbatul, de 36 de ani, ar fi depășit cadrul profesional al procedurilor. Polițiștii, dar și conducerea unității medicale, au declanșat investigații.

Fata de 15 ani, originară din oraşul Însurăţei, a ajuns la unitatea medicală pentru gimnastică, întrucât are scolioză. În plângerea depusă la Poliție, pacienta susține că a fost dezbrăcată şi atinsă nepotrivit de asistent, ba chiar acesta ar fi sărutat-o.

Adolescenta și-a anunțat tatăl, iar acesta nu a ezitat și a cerut spijinul autorităților. Polițiștii au confirmat că s-a deschis un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.

Suspectul este asistentul medical de 36 de ani, angajat al Spitalului nr. 3 din Brăila. El este cercetat acum în stare de libertate și anchetat, în același timp, și de conducerea unității medicale care urmează să îl audieze în următoarele zile.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62346221
Tentativă de omor la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București. Un tânăr a izbit cu mașina un agent de pază
Un tânăr a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, fiind acuzat că a produs un scandal în curtea Spitalului "Sfântul Pantelimon" Bucureşti.
62192989
Asasinii omului de afaceri Ioan Crișan din Arad ar fi fugit în Ucraina, Serbia, R.Moldova. Peste 400 de persoane, audiate
Peste 400 de persoane au fost audiate până acum în legătură cu asasinarea arădeanului Ioan Crişan, care a murit după ce maşina sa a explodat, în 2021. Există un cerc de suspecți, iar anchetatorii cooperează cu autorități din mai multe state.
62346215
Și-a lăsat mașina stricată pe DN1 și când s-a întors dispăruse. Un bărbat a găsit-o și a vândut-o cu 1.500 de lei
Un șofer căruia i s-a stricat mașina pe DN1 și a lăsat-o pe marginea drumului pentru câteva ore, nu a mai găsit-o când s-a întors să o recupereze, relatează Observatorul Prahovean.