Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Drumul de 16 km între Novaci și Rânca, parcurs și în 5 ore. „Nu cred că ajung azi până sus”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Suntem la finalul unui weekend în care mii de români plecaţi să se distreze şi-au testat răbdarea şi nervii. Au stat la cozi nesfârşite în maşini, iar în staţiuni au dat de alte cozi, fie la telecabină, fie la terase, la clătite sau la vin fiert.

În Sinaia, oamenii s-au înghesuit în grup compact, iar la Rânca, satenii ieșiți pe la porţi s-au crucit privind şirul nesfârşit de maşini. Un scandal la o barieră defectă a degenerat în încăierare.

Sunt 16 kilometri între oraşul Novaci şi Rânca. 16 kilometri de maşini înţepenite una într-alta ai căror pasageri au aşteptat între două şi cinci ore să parcurgă traseul până la destinaţie.

Șofer: Cred că o să mă întorc că nu ajung până sus, nu cred azi, să merg până acolo până la ora 3 şi să mă întorc, ce să fac? Turiştii care aveau rezervări deja plătite au răbdat orele petrecute în trafic pentru a nu pierde cazarea.

- Au spus că dacă ajungem până în ora 10 va fi ok, după ora 10. - E deja 1. - Da, e 12. - Și mai rezistaţi? - Păi nu avem ce face.

Citește și
Drumul către cota 1400 a fost redeschis, după o săptămână. Explicațiile Primăriei Sinaia
Drumul către cota 1400 a fost redeschis, după o săptămână. Explicațiile Primăriei Sinaia

După ce în sfârşit au ajuns în staţiune, au căutat infinit după un loc de parcare. Destul de greu mai ales că pe străzi trebuie să încapă şi oamenii, şi ATV-urile.

Constantin Pănescu, administrator pensiune: "Dacă primăria s-ar implica mai mult sau deserventul, să care şi zăpada, să mai dea şi o lamă şi nisip, nu s-ar mai patina, nu ar mai fi probleme nici cu parcările."

De altfel, într-una dintre parcările din staţiune, unde erau 200 de maşini, sâmbătă seară şoferii s-au luat la bătaie după ce bariera s-a stricat şi paznicul le cerea bani în plus.

- Zisei să lăsaţi barieră în pace! - Şi noi vă zicem să ne lăsaţi să ieşim. - Domn'e, domn'e! Fiţi calmi şi lăsaţi oamenii să treacă! - Lasă domn'e bariera, ce ai cu ea? - Daţi-vă la o parte, domnu', nu cu violenţă! - Pentru nişte bani vă... - Uite, o rupseră şi ţin de ea aici şi.

După atât de mult timp petrecut în maşină, turiştilor le-au mai rămas câteva ore pentru a se bucura de zăpadă, iar apoi au luat coada de la capăt.

Constantin Pănescu, administrator pensiune: "Toată Rânca este ocupată la maxim, peste 10.000 de oameni în Rânca, plus 8.000 care nu au mai găsit cazare şi s-au întors"

Fiind atât de aglomerat, în staţiune nu au lipsit nici incidentele. O tânără a fost luată cu targa de salvamontişti şi dusă la ambulanţă după ce prietenul ei a lovit-o din motive de gelozie.

Aglomerație și în Sinaia

Străzile din Sinaia arătau sâmbătă seară ca şi cum România ar fi ieşit din pandemie şi nu am fi înţeles vreodată ce înseamnă distanţarea socială. Oamenii s-au înghesuit peste tot - la restaurante, gogoşerii, la clătite şi la shaorma. Unii au răbufnit exact din această cauză.

„Ne primeşte la masă acolo, la Cramă şi apoi ne dă afară că trebuie să măture...păi de ce ne mai primeşte, ne mai aşează la masă?”

Iar alţii tocmai asta au apreciat.

- Agitaţie, lume multă...este super frumos, frumos. - Cozi peste tot? - Lume peste tot..este agitaţie..aglomerat."

De dimineaţă, în oraş ploua şi zăpada mai era doar la înălţimi.

În urma lor, un oamenii au lăsat multe gunoaie. Folosesc mereu scuza ca autorităţile nu instalează coşuri de gunoi, doar că, şi atunci când există, deseori acestea rămân goale.

Şi nu este singurul capitol la care mulţi dintre semenii noştri nu excelează. Poliţiştii au amendat 3.300 de persoane pentru că nu purtau mască de protecție, în condiţiile administratorul telecabinei din Sinaia a cerut ajutorul jandarmilor ca să se asigure că miile de oameni care stăteau cu orele la coada respecta distanţarea.

Pentru că peste zi a plouat şi nu au putut rămâne pe partii sau la plimbare, s-au urcat în maşini mai de dimineaţa iar pe drum nu au mai fost atât de multe blocaje.

„Nu vine nimeni să ne ajute! Alunecăm! Ne-au băgat ca niște inconștienți pe varianta asta, unde drumul este impracticabil! Alunecă, e gheaţă, lucește pe jos, pericol!”

Mai multe maşini au rămas blocate, duminică după-amiaza, pe un drum județean din Bucegi, în județul Dâmboviţa, care face legătura între Padina-Peștera și comuna Moroeni. Șoferii s-au plâns că au așteptat mai bine de o oră până când au reușit să înainteze spre case. Pe jos era polei, iar autoturismele patinau teribil.

În cele din urmă, câteva utilaje au intervenit în zonă, iar turiștii au reușit să plece spre case, în coloană.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult