Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Radu Mazăre este la un pas de a deveni urmărit internațional

Your browser doesn't support HTML5 video.

Procurorii anticorupție cer arestarea preventivă în lipsă a lui Radu Mazăre. Fostul primar din Constanța, aflat sub control judiciar, a fugit din tara in Madagascar, unde a cerut azil politic. 

Avocatii lui Mazare se declara surprinși de fugă și speră că va fi judecat doar pe baza probelor stranse de acuzare impotriva lui.

Polițiștii constănțeni au informat oficial Înalta Curte de Casație și Justiție că Radu Mazăre i-a anunțat pe 30 decembrie că a fugit în Madagascar. Fostul primar le-ar fi spus și că nu se mai întoarce în România.

Mazăre s-a întâlnit ultima dată cu ofițerul de supraveghere pe 19 decembrie. A doua zi, el s-ar fi îmbarcat într-un avion low cost cu destinația Roma și de acolo a plecat în Madagascar, unde cere azil politic.

Radu Mazăre nu avea interdicția să plece din țară, însă era obligat să anunțe poliția când pleacă și când se întoarce. Și, binențeles, trebuia să se prezinte la secție o dată pe săptămână. Dar, cum a încălcat măsura preventivă, procurorii anticorupție cer acum înlocuirea ei cu arestul preventiv în lipsă.

Citește și
radu mazare
”Celebritățile” cercetate penal în România care au ajuns peste hotare

”Este neechivoc interesul public că inculpatul să fie privat de libertate prin arestare preventivă, în scopul înlăturării stării de pericol pentru ordinea de drept”. (Sursa: Dosarul lui Radu Mazăre)

Mazăre este judecat in 7 dosare penale si cercetat de DNA in alte 4. Într-unul din ele e acuzat că a luat mită 10 milioane de euro.

Radu Mazăre este la un pas de a deveni urmărit internațional.

Mai trebuie îndeplinită o procedură și numai dacă judecătorii instanței supreme vor decide așa cum solicită și procurorii DNA să emită un mandat de arestare preventivă în lipsă.

Acest lucru s-ar putea decide peste o săptămână.

Oficial, termenul de judecată în dosarul în care fostul primar al Constanței este judecat, între altele, pentru luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese are termen pe 23 ianuarie.

Însă pe 10 ianuarie se va discuta devansarea acestei date și poate chiar atunci se va decide soarta fugarului, pentru că se consideră că acesta ar încerca să se sustragă de la judecată și răspunderea penală.

Rămâne însă de văzut în ce măsură va putea fi aplicat acest mandat de arestare, deoarece între România și Madagascar nu există acord bilateral de cooperare judiciară sau unul de extrădare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult