Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dispar apartamentele închiriate în regim hotelier, din cauza pandemiei. Proprietarii le oferă acum pe o lună întreagă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Românii care stau cu chirie au ocazia să se mute într-unul dintre miile de apartamente oferite până acum doar turiştilor.

Din cauza crizei sanitare, nu mai există cerere, aşa că proprietarii caută clienţi pe termen lung. De regulă, locuinţele pe care le oferă sunt bine amplasate, utilate modern şi decorate cu stil.

Încurajată de numărul tot mai mare de turişti din anii trecuţi, această femeie a cumpărat o casă veche, în centrul Sibiului. Imobilul a fost renovat şi adăposteşte doua studiouri identice, care au stat mai mult goale. Proprietara şi-a schimbat acum planurile şi cauta chiriaşi pe termen lung.

Carmen Băilă, proprietara unor apartamente: „Va fi închiriat fix aşa cum se vede. Utilat, mobilat, cu lenjerie, cu veselă, cu prosoape, cu tot ce e înăuntru. Preţul? Preţul e de 300 de euro pe apartament, 600 toată casa cu 2 apartamente." Cătălin Crăciun, reprezentant agenţie imobiliară: „În această perioadă acest fenomen a crescut, adică tot mai mulţi proprietari de apartamente în regim hotelier cauta să le închirieze pe termen lung pentru că Sibiul la ora actuală este carantinat, nu mai avem un târg de Crăciun iar luna decembrie care era una prolifică pentru ei, se va dovedi aproape de 0."

Este un moment bun pentru cei care locuiesc cu chirie să caute o locuinţă mai spaţioasă, sau într-o zonă mai bună. În Bucureşti, 45% dintre chiriaşi trăiesc cu acest gând, arată o cercetare comandată de o companie de consultanţă imobiliară.

Citește și
casa printul din bel air
Conacul din serialul „Prințul din Bel-Air”, închiriat pe Airbnb. Cât trebuie să plătești pe noapte

Gabriel Blăniță, directorul unei companii de consultanţă imobiliară : „Aproape două treimi dintre cei care caută să se mute în altă parte cu chirie vor să facă un upgrade, vor să meargă la mai bine. Doar o treime dintre cei care caută un alt loc de chirie o fac pentru că vor să îşi reducă cheltuielile”.

Închiriat în regim hotelier, un apartament cu 3 camere din Braşov îi aducea proprietarului circa 840 de euro pe lună. După ce scădea cheltuielile de întreţinere, omul rămânea cu 650 de euro. În lipsa de clienţi, locuinţa este scoasă acum la închiriere pe termen lung, cu 450 de euro pe lună.

Alex Muntean, consultant imobiliar: „Undeva la 60% din piaţa regimului hotelier a trecut la închiriere pe termen lung iar lucrul acesta a impactat şi preţurile chiriilor din Braşov, scăzând cu circa 20%. Sunt mai confortabile, mai frumos mobilate, în zone foarte bune ale oraşului. Oricine şi-ar dori să trăiască într-un apartament ca acesta.”

Cum au din ce alege, chiriaşii sunt tot mai pretenţioşi. Mai nou, vor să aibă lângă casă o farmacie, loc de joacă pentru copii şi mult spaţiu verde. Înainte, se mulţumeau să fie aproape de un supermarket şi de mijloacele de transport în comun.

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult