Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Diamante ecologice veritabile, realizate din aer și apă de ploaie. Cum este posibil

Your browser doesn't support HTML5 video.

Diamantele nu mai sunt ce au fost. Pietrele preţioase, atât de râvnite de doamne şi domnişoare, pot fi, mai nou, realizate doar cu ajutorul aerului şi al apei de ploaie.

Într-o zonă industrială aflată la trei ore de mers cu mașina de Londra, instalațiile „aspiră” dioxidul de carbon din aer. Și, în doar două săptămâni, cu ajutorul unei noi tehonologii, sunt create diamante.

Dale Vince, fondator al Sky Diamond: „Scoatem dioxidul de carbon din atmosferă, pentru că, după cum știți deja, e prea mult și a dus la o criză climatică, apoi ne folosim de apa de ploaie pentru a produce hidrogen. Îi combinăm pe amândoi (dioxidul de carbon și hidrogenul) pentru a produce gaz metan. Apoi, într-un glob cu plasmă, în care este o temperatură asemănătoare cu cea de pe suprafața Soarelui, de aproximativ 8.000 de grade Celsius, „creştem” aceste diamante în aproximativ două săptămâni. Vorbim de diamante adevărate”.

Pare un scenariu desprins din filmele științifico-fantastice. Dar, după șapte ani de teste, ecologistul englez spune că acestea sunt primele diamante din lume care nu au un impact nociv asupra mediului inconjurator. Întregul proces se bazeaza pe vânt, soare și apă de ploaie.

Mașinăriile din fabrică pot produce lunar diamante de până la două sute de karate.

Citește și
Averea fabuloasă găsită la clanul Sadoveanu. Zeci de macete, sărbii și cuțite, confiscate de polițiști
Averea fabuloasă găsită la clanul Sadoveanu. Zeci de macete, sărbii și cuțite, confiscate de polițiști

Părerile doamnelor şi domnişoarelor sunt însă împărţite. Ce spun cumpărătorii:

„Oamenii obişnuiesc să pună un preț pe o piatră strălucitoare. Dacă această piatră strălucitoare a fost creată de om, de ce să nu fie o alernativă?”

„Eu îmi doresc foarte mult ca viitorul meu soț să îmi dea un inel vechi de epocă, așa că nu știu ce să zic despre această opțiune. În trecut nu cred că diamantele erau făcute de mâna omului, iar mie îmi plac obiectele cu ceva istorie în spate”.

„Dacă la mijloc nu e vorba de copii forțați să muncească sau o formă de sclavie de pe urma căreia cineva are de câștigat, eu sunt pentru această soluție ecologică”.

Diamantele ecologice vor fi scoase la vânzare anul viitor, dar deocamdata nu au fost stabilite preturile.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult