Modifica setarile cookie
Toate categoriile

De teamă că le vor fi omorâți porcii, oamenii sacrifică animalele și cumpără congelatoare

Your browser doesn't support HTML5 video.

De teamă că le vor fi omorâți porcii, în multe localități oamenii își sacrifică masiv animalele. Și ca să aibă unde să depoziteze carnea, mulți au fost nevoiți să își cumpere congelatoare.

Pe de altă parte, pentru că există suspiciunea că unii ar încerca să își ducă porcii departe de focarele de pestă, poliția a organizat controale pe șosele.

De teamă că pesta porcină africană ar putea ajunge şi la ei, iar autorităţile le vor omorî porci, la Lieşti - în Galaţi - oamenii au început să îşi sacrifice godacii de parcă ar fi Ignatul.

Un bărbat, de pildă, creştea în bătătură, pentru Crăciun, un porc de 250 de kilograme, iar miercuri a decis să îl taie.

"Nici bunicii mei n-au tăiat vreodată, nici Decebal, nici Burebista n-au tăiat vreodată porci la ora asta!", spune Nicușor Purice Susanu.

Citește și
Petre Daea, Rade Arafat, Geronimo Brănescu
Epidemia de pestă porcină, ”cea mai gravă boală a animalelor de după al Doilea Război Mondial”

Pentru că porcul a fost mare, gospodarul a trebuit să găsească repede o soluţie unde să depoziteze carnea.

"Am cumpărat o ladă la vreo 12-13 milioane. Porcul meu stă aici. Scot şi dau mâncare la copilaşi!"

La fel au procedat şi alţi vecini.

Pe o stradă din comună Lieşti, din judeţul Galaţi, se simte un puternic miros de jumări. În special noaptea sau dimineaţă, când e mai răcoare, oamenii şi-au tăiat toţi porcii, de teamă că ar putea să ajungă şi în localitatea lor temuta pestă porcină africană.

"Decât să mi-o ia sănătoasă, mai bine o tai. De ce s-o dau degeaba? Dacă venea şi îmi dădea banii pe ea, dar nu să aştept eu până se gândeşte să-mi facă hârtiile."

"Chiar dacă e luna lui cuptor, te face în aşa fel ca să tai. Dar, ce, numai eu am tăiat? Că sunt tăiaţi cred că mai mult de juma de comună."

La cabinetul veterinar din sat, unde oamenii duc carnea porcilor tăiaţi la analize, medicul e la fel de ocupat ca în decembrie.

Pentru că nu este este exclus ca unii proprietari să încerce să îşi mute porcii în alte locuri, tot în Galaţi, poliţiştii şi jandarmii fac filtre pe şosele.

Controalele au loc şi după ce în satul Vameș, din Galaţi, a fost confirmat un nou focar de pestă, iar când medicii veterinari au mers să omoare porcii au mai găsit doar 8 în tot satul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult