Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum se apără medicii în cazul femeii care a născut în timpul operației de hernie. „O trimitem la ginecolog pe fiecare femeie”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Scandalul de la Spitalul Județean Gorj, unde medicii au descoperit că o femeie este gravidă abia în timp ce o operau de hernie, ia amploare.

Supărați că s-au deschis mai multe anchete, chirurgii nu mai vor să facă de gardă de la 1 septembrie. Protestează astfel pentru faptul că spitalul nu le-a luat apărarea în acest caz. Asta, deși chiar doctorul care a operat-o pe pacientă de hernie, recunoaște că ar fi fost, totuși, bine să-i fi făcut măcar o ecografie înainte.

După ce cazul a deveni public, medicii de la Spitalul din Târgu Jiu au încercat să explice ce s-a întâmplat.

Chirurgul care a operat-o pe pacienta de 35 de ani admite acum că o ecografie l-ar fi putut ajuta, deși la momentul consultului, nu a considerat-o necesară. Este susținut, în decizia lui de a nu cere o investigație suplimentară, de șeful secției.

Dr. Constantin Barbu, medic chirurg al Spitalului Județean Târgu Jiu: „Privind în spate și știind care a fost cazul, oricând se putea cere o ecografie. Normal că acum se putea cere o ecografie, un CT”.

Citește și
gravida
Reacția femeii din Gorj care nu știa că este gravidă când a ieșit din operație și medicii au anunțat-o că are o fetiță

Dr. Claudiu Soare, șeful secției de chirurgie a Spitalului Județean Târgu Jiu: „Ce facem, la fiecare femeie care vine în urgență cu o diversă patologie, începem s-o investigăm? O trimitem la ginecolog pe fiecare femeie care nu are acuze, o investigăm în plus că bănuim noi că s-ar putea să fie o sarcină?”.

Doctorul știa că trebuie operată de hernie, dar nu știa că femeia este gravidă.

Dr. Constantin Barbu, medic chirurg al Spitalului Județean Târgu Jiu: „Ecografia nu ar fi furnizat nicio altă informație pentru că nu se vede, pur și simplu. Datorită leziunii tumorale mari, ecografia nu ar fi furnizat nicio altă informație”.

Între timp, pacienta, mamă a două fetițe gemene în vârstă de 16 ani, a transmis că se simte bine, iar peste câteva zile urmează să fie externată.

Spune că nu și-a dat seama niciodată că era însărcinată, mai ales că lua și anticoncepționale. Pe patul de spital, încă epuizată de evenimentele prin care a trecut, după operație, a descris momentul în care a aflat că mai are o fetiță.

Gravidă: „Când m-am trezit, seara târziu, mi-a spus că am o fetiță. Eu am zis, nu, am două fetițe. Nu înțelegeam. A zis că am născut o fetiță. Am rămaș șocată. Nu realizam”.

Autoritățile au deschis mai multe anchete în acest caz, iar medicii s-au revoltat. Au anunțat că, de la 1 septembrie, renunță în bloc la gărzi. Pun însă, decizia și pe seama condițiilor de lucru.

Dr. Claudiu Soare, șeful secției de chirurgie a Spitalului Județean Târgu Jiu: „Renunțăm unilateral la contractele individuale de muncă pentru activitatea desfășurată în linia de gardă. Fiecare dintre noi cu siguranță ne găsim un loc de muncă în altă parte. Probabil nu ne deșteptam! Au făcut o comisie ca să aflăm adevărul. Este neplăcut, nu este elegant”.

Conducerea Spitalului Județean, Poliția, Direcția de Sănătate Publică Gorj, dar și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate cercetează acum un posibil caz de malpraxis.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult