Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum s-a simţit în Capitală cutremurul de joi noapte: "A venit ca un val puternic"

Your browser doesn't support HTML5 video.

România a fost zguduită, joi-noapte, de cel mai puternic cutremur in ultimele 14 luni. Cu o magnitudine de 5,2 pe scara Richter, seismul s-a produs în Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri.

Cel mai tare s-a simţit în sudul şi estul ţării şi, din fericire, nu a fost de lungă durată.

Cutremurul i-a trezit pe mulţi la ora 3 şi 26 de minute. După 20 de secunde, unda telurică a ajuns şi în Capitală, la aproape 150 de kilometri depărtare.

A fost o zgutuitura intensă, dar de scurtă durată. Deşi în focar cutremurul a durat două minute, noi la suprafaţă am resimţit doar câteva secunde.

Seismul de magnitudine 5,2 s-a simţit cel mai puternic în Vrancea şi în Buzău, unele camerele de supraveghere au surprins efectul. În imagini se vede cum mai multe cabluri încep să se mişte. Mulţi dintre cei care locuiesc la etajele superioare s-au trezit brusc.

Localnica: "S-au deschis uşile la mobile, s-au mişcat obiectele, s-au trezit şi copiii, a fost intens, o zguduială mai intensă m-am speriat, mi-a fost frică."

Citește și
Cutremur
Constantin Ionescu, directorul INFP: Nu așteptăm replici la cutremurul de 5,2

Localnica: "S-a simţit, a venit ca un val puternic, la dulap aveam nişte sertăraşe mai mici care au ieşit"

Localnica: "S-a zguduit, am o vitrină cu pahare şi alea au zăngănit.

În Buzău şi în Ploieşti, doi oameni s-au speriat atât de tare încât au cerut ajutorul autorităţilor.

În Capitală, nicio persoană nu a sunat la 112, însă chiar şi aşa, procedural, pompierii din toate subunităţile au plecat să verifice zonele sensibile, cum ar fi Gradina icoanei sau Centrul vechi, unde sunt multe clădiri istorice. Nu au găsit pagube vizibile, însă, de fiecare dată, specialiştii spun că în cazul clădirilor nu se aplică zicala "Ce nu te omoară, te face mai puternic", ci din contră, fiecare cutremur intens slăbeşte rezistența.

Bucureștean: "S-a simţit, dar a fost destul de scurt. Cu toate astea, am fost alertaţi şi am vrut să ieşim cu copiii din casa"

Şi la Constanța, Suceava sau Iaşi oamenii s-au speriat.

Bărbat: "M-a trezit din somn". Reporter: "V-aţi panicat? Bărbat: "Soţia mai mult. Am auzit-o pe ea ţipând."

Seismul i-a dus pe mulţi cu gândul la cutremurele puternice din Turcia şi Albania

Mihail Diaconescu, INFP: "Logic, nu are avea nicio legătură. În Turcia, cutremurele se produc la 10 km adâncime, pe când la noi sunt mult mai jos, la peste o sută de km. Ne desparte un lanţ muntos cu rădăcini adânci care atenuează undă."

Cel mai puternic seism din ultimii ani a avut loc în 28 octombrie 2018, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult