Cum arată parcul IOR după incendiul puternic izbucnit marți. Activiștii de mediu vorbesc despre un foc pus intenționat

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu puternic a izbucnit marți seară în parcul IOR din Capitală și a distrus aproape 5 mii de metri pătrați de verdeață cu arbori cu tot.

Pompierii nu au stabilit deocamdată cauza dezastrului. Au ars copacii care au fost găuriți cu bormașina pentru a se usca mai repede, așa cum a descoperit anul trecut Inspectorul Pro. Activiștii de mediu și unii oficiali acuză că focul a fost provocat intenționat.

Focul a început să cuprindă parcul după lăsarea întunericului. În imaginile filmate de trecători se vede că zonă care a ars este împrejmuită de blocuri. Un adevărat pericol pentru că focul putea scăpa oricând de sub control.

Pompierii ajunși la fața locului au înconjurat porțiunea care ardea cu flăcări înalte pe care au reușit să le stingă într-un final.

La lumina zilei, urmările se văd și mai bine. Porțiuni de teren, parcă atent alese, s-au transformat în scrum, cu copaci cu tot.

Citește și
Revelion
Ce i-a nemulțumit pe străinii care au petrecut Revelionul în București. „Asta nu ne-a plăcut”

Eugen Matei, consilier local, primăria Sectorului 3: Uscăciunea din acest an, din cauza vremii, face ca incendiul să se propage repde,cred că am văzut cel mai mare incendiu care a avut loc în ultimii doi ani de zile. Cred că trebuie să menținem acest spațiu verde pentru că, vedem și noi, anul ăsta cât de cald este și cât de greu ne este să trăim în apartamentele noastre. Avem nevoie de orice spațiu verde să-l menținem.

Autoritățile, dar și activiștii de mediu, vorbesc despre un foc pus intenționat. De altfel, bucata de parc care a ars a fost retrocedată şi are o poveste controversată.

Lucian Judele, viceprimarul Sectorului 3
: Nu are cum să fie o întâmplare. De 20 de ori, în ultimele luni, au luat foc fix porțiuni mici din zona retrocedată. Vegetația a luat foc pentru că înainte a fost otrăvită, a fost stropită cu substanțe inflamabile și în ultimă instanță au început să apară incendiile. Cei care au retrocedat acest teren își doresc să construiască și pentru a putea construi au nevoie ca acest teren să fie ras, să nu mai fie urmă de copac.

Inspectorul Pro a descoperit anul trecut că aproape toți copacii de pe acest teren fuseseră găuriți cu bormașina și au început să se usuce.

Dan Trifu, preşedintele Ecocivica: O să deschidem un al doilea proces pentru că în arhiva primăriei noi am găsit documentația necesară care spune clar că terenul a fost și este parc, conform legislației actuale chiar dacă nu figurează ca spațiu verde, dar a fost amenajat ca spațiu verde, el nu-și poate achimba destinația. Ca atare, va trebui să ne îndreptăm spre anulării acestei dispoziții de retrocedare pentru că este clar. Avem actele aici în mână.

Vegetația din astfel de zone verzi urbane a fost scoasă de sub incidența Codului Silvic, iar asta înseamnă că cei care taie, incendiază ori distrug copacii din aceste zone nu mai sunt pedepsiți cu închisoarea, ci primesc doar o amendă care e foarte mică - 50 de lei pentru fiecare copac distrus. De altfel, activiștii estimează că după această decizie numai în București au fost puși la pământ zeci de mii de arbori.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Ce i-a nemulțumit pe străinii care au petrecut Revelionul în București. „Asta nu ne-a plăcut”
Ce i-a nemulțumit pe străinii care au petrecut Revelionul în București. „Asta nu ne-a plăcut”

Mulți străini din toată lumea au petrecut în București un Revelion românesc în aer liber sau în cluburi. Italieni, greci, columbieni, mexicani ori vietnamezi au ales România atrași de prețurile accesibile și de viața de noapte animată.

ProTV a fost prima alegere a publicului în noaptea de Anul Nou, la fel ca în tot anul 2025. Minutul de aur al Protevelionului
ProTV a fost prima alegere a publicului în noaptea de Anul Nou, la fel ca în tot anul 2025. Minutul de aur al Protevelionului

În noaptea de Revelion, ProTV a fost prima alegere a publicului. 6 milioane de români au urmărit cel puțin un minut din Protevelion. De altfel, în întreg anul 2025, ProTV și-a consolidat poziția de lider.

Trei bărbați din Constanța au deschis șampania în valurile mării, la 0 grade Celsius, de Anul Nou
Trei bărbați din Constanța au deschis șampania în valurile mării, la 0 grade Celsius, de Anul Nou

Anul Nou a început cu o baie în mare, în Constanța. Trei bărbați au vrut să sărbătorească diferit intrarea în 2026 și au deschis șampania în valuri.

Recomandări
Cu cât au crescut impozitele pentru locuințe și mașini de la 1 ianuarie. În unele cazuri s-au triplat
Cu cât au crescut impozitele pentru locuințe și mașini de la 1 ianuarie. În unele cazuri s-au triplat

Prima zi din an aduce taxe majorate pentru populație și firme. Vom plăti impozite mai mari pentru locuințe și mașini, în unele cazuri dublu sau chiar triplu.

Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”
Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”

Autoritățile din Elveția sunt în plină anchetă și nu pot vorbi încă despre identitatea victimelor. În bar se aflau foarte mulți tineri.

Nicușor Dan: „2025 ne-a arătat că puterea noastră stă în unitate. Privesc spre 2026 cu responsabilitate”
Nicușor Dan: „2025 ne-a arătat că puterea noastră stă în unitate. Privesc spre 2026 cu responsabilitate”

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, joi, că anul 2025 le-a reamintit românilor că adevărata lor forţă ”stă în unitate, în capacitatea de a rămâne împreună chiar şi atunci când drumul este dificil”.