Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a reușit elevul de 7 ani din Constanța să aducă de mai multe ori o pușcă la școală. Ce au spus colegii săi

Your browser doesn't support HTML5 video.

Polițiștii au deschis o anchetă penală in rem pentru rele tratamente aplicate minorului în cazul copilului din Constanța care a venit cu o pușcă cu lunetă la școală.

Tatăl băiatului a fost amendat cu 5.000 de lei, iar arma i-a fost confiscată. Elevul de 7 ani ar fi vrut să se laude cu pușca la școală și n-ar fi fost prima dată când aducea arma la cursuri, spun colegii lui.

S-a întâmplat de mai multe ori, spun ceilalți copii, însă doar în urmă cu două zile, unul dintre profesori a observat cum băiatul se joacă cu pușca de airsoft printre colegi.

Copilul este elev în clasa întâi la o școală din Constanța. După cursuri, băiatul de 7 ani se juca împreună cu prietenii în curtea școlii.

Profesoara a anunțat conducerea școlii abia după 20 de ore 

Copilul a venit la școală, pe terenul de sport, cu o pungă plină cu pistoale de jucărie. Printre ele, și această armă de tip airsoft. S-a jucat împreună cu prietenii lui preț de câteva ore, până când una dintre profesoare a observat că băiatul are în mână o armă.

Citește și
Elev
Elevi prinși cu arme în două școli din România. Un copil de șapte ani a adus cu el o pușcă cu lunetă

Tatăl copilului cumpărase pușca de pe internet, iar unii colegi spun că băiatul o adusese de mai multe ori la școală. Cel mai probabil, părinții cunoșteau acest lucru.

Aceeași profesoară a dus arma într-un cabinet al școlii, fără să anunțe conducerea unității de învățământ. Abia după 20 de ore, femeia i-a spus superiorului că a gasit o armă, iar acesta a sunat la 112.

Arma nu era funcțională

Inspectoratul Școlar Județean din Constanța a deschis o anchetă, după ce directorul a anunțat incidentul.

Mihai Sorin, inspector general IȘJ Constanța: „Dumneaei mi-a comunicat astăzi și a fost anunțată și poliția”.

Inspector școlar vorbește cu elevii: ”Important este să rețineți că nu ați fost în pericol niciun moment”.

Femeie: ”E ceva absurd și asta este vina părinților, că trebuie să o țină sub seif, este un copil de 7 ani totuși”.

Femeie: ”Am doi copii și asta m-ar îngrijora foarte tare”.

Școala unde învață baiatul nu are paznici, ci doar sisteme de supraveghere. Părinții celorlalți elevi sunt revoltați de incident.

Potrivit oamenilor legii, arma nu era însă funcțională.

Olimpia Ceară, purtător de cuvânt IPJ Constanța: „În cauză, cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului”.

În plus, tatăl copilului a primit o amendă de 5.000 de lei pentru că nu a asigurat arma corespunzător.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult