Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cu lacrimi în ochi, prietenii și admiratorii își iau rămas bun de la regizorul Ducu Darie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Trupul neînsuflețit al regizorului Alexandru Darie a fost depus la Teatrul Bulandara.

Ducu Darie, apreciat în lumea întreagă pentru spectacolele inovatoare şi dragostea pentru piesele lui Shakespeare, s-a stins din viaţa miercuri, la numai 60 de ani. Sâmbătă vor avea loc slujbe religioase în Sala Liviu Ciulei.

Ducu Darie s-a întors în locul care i-a fost casa în ultimii 17 ani. La capătul unui culoar de flori umple din nou sala de lumină, de data aceasta, în linişte şi pentru ultima dată.

Marian Ralea, actor: "Am pierdut un mare regizor, un extraordinar prieten şi un duh al teatrului românesc, prea devreme, prea devreme."

Despre amintirile nepreţuite vorbesc acum îndureraţi toţi cei alături de care a lucrat ori l-au întâlnit într-un moment al vieţii.

Cristian Șofron, actor: "Am debutat cu Darie la Oradea, am făcut armată împreună, facultatea împreună, toată tinereţea mea e legată de Ducu Darie, chiar şi carierea mea. Un om extrem de inteligent, care putea să îţi spună atunci când greşeai. Am făcut cu el cele mai frumoase spectacole din cariera mea, mă mândresc cu asta şi o să regret toată viaţa că nu am reuşit şi în ultima perioadă să îl aduc să monteze la teatrul Odeon."

Ştefan Velniciuc, actor: "Îl cunosc de când era mic, de când era student. Eu nu am lucrat cu el, dar am fost întotdeauna aproape de ceea ce a făcut şi l-am apreciat mereu."

Mugur Arvunescu, actor: "Nu mai vorbesc de talentul lui, de cât de cultivat era, de câte spectacole extraordinare a făcut. Am fost prieteni, am scris despre el şi despre lucrurile care ne legau. Un tip extraordinar şi cu un haz şi cu un spirit."

Mihaela Gălățeanu: "Am venit să îi urez drum bun spre lumină, la Dumnezeu! Merită să aibă multă lumină şi acolo sus, cel puţin cât a avut între reflectoare."

Ducu Darie a fost unul dintre regizorii emblematici ai teatrului Lucia Sturză Bulandra, teatrul pe care îl şi conducea din 2002. Ultimul spectacol pus în scenă de el a avut premieră în octombrie 2018. "Coriolanus", o adaptare după Shakespeare, este un tulburător manifest politic.

Ducu Darie, apreciat în lumea întreagă pentru spectacolele inovatoare şi dragostea pentru piesele lui Shakespeare, s-a stins din viaţa miercuri, la numai 60 de ani, răpus de ciroza şi complicaţii pulmonare.

Înmormântarea va avea loc Duminică la Cimitirul Bellu, începând cu ora 13.

 

Sâmbătă și duminică vor avea loc slujbe religioase în Sala Liviu Ciulei de la Teatrul Bulandra, iar înmormântarea va avea loc duminică la Cimitirul Bellu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult