Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ședință a CSAT. Discuții despre Roșia Montana și militarii români trimiși în alte țări

Membrii CSAT au aprobat, în şedinţa de miercuri, de la Palatul Cotroceni, forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2019.

"Comparativ cu anul 2018, acestea sunt mai mari cu 305 militari din Armata României, ceea ce reprezintă o creştere de 11,7%. Astfel, Armata României va participa cu un efectiv de 2.098 militari şi civili la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar Ministerul Afacerilor Interne va participa cu 932 militari şi poliţişti", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, prima temă de pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, care a fost condusă de preşedintele Klaus Iohannis, a constituit-o analiza şi aprobarea obiectivelor României pentru Summitul NATO de la Bruxelles, care se va desfăşura în 11 şi 12 iulie.

"Reuniunea va reprezenta o oportunitate de exprimare concretă a unităţii şi solidarităţii aliate, respectiv a relaţiei transatlantice şi a determinării aliate în faţa ameninţărilor globale sporite. Pentru ţara noastră, Summitul prezintă o importanţă deosebită din perspectiva avansării proiectelor de consolidare a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO, dar şi a proiectării stabilităţii în vecinătatea estică, mai cu seamă în regiunea Mării Negre", se mai spune în comunicat.

CSAT a fost informat cu privire la stadiul includerii Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO: Problematica va fi gestionată de Guvern

Citește și
Teodor Melescanu
Meleșcanu, despre mutarea ambasadei române în Ierusalim: Există avantaje şi dezavantaje

"În încheierea şedinţei, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale a informat membrii Consiliului cu privire la stadiul includerii 'Peisajului cultural minier de la Roşia Montană' în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Subiectul 'Roşia Montană', ca parte a patrimoniului cultural naţional şi a patrimoniului cultural universal, a fost permanent în atenţia preşedintelui României, atât din punct de vedere cultural, cât şi sub aspect social, cu impact major într-o zonă istorică a României", se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, tema supusă atenţiei are o dimensiune patrimonială, iar în baza cadrului legal existent, Guvernul dispune de instrumentele şi de instituţiile abilitate pentru a gestiona întregul proces de includere a "Peisajului cultural minier de la Roşia Montană" în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

"În baza prevederilor constituţionale şi legale, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au luat act de informarea făcută de către ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, urmând ca problematica să fie în continuare gestionată de către Guvernul României", se mai arată în comunicat.

Şedinţa CSAT, condusă de preşedintele Klaus Iohannis, a avut loc, miercuri, la Palatul Cotroceni.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult