Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Coronavirus România, bilanț 27 martie. 5.869 de noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, bilanț 27 martie. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 932.179 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

 

Bilanțul orei 13.00:  5.869 cazuri noi de infectare

Până sâmbătă, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 932.179 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 834.162 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.869 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.175 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Câte persoane au decedat în ultimele 24 de ore  

Până în prezent, 22.997 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Citește și
masuri
Noile restricții stabilite de Guvern pentru a limita pandemia vor intra în vigoare de duminică. Ce trebuie să știm

În intervalul 26.03.2021 (10:00) – 27.03.2021 (10:00) au fost raportate 162 de decese (76 bărbați și 86 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.

151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.332. Dintre acestea, 1.373 sunt internate la ATI.

Câte teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.634.693 de teste RT-PCR și 565.902 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.528 de teste RT-PCR (14.150 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.378 la cerere) și 11.616 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 69.565 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.942 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.657 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 97 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.107 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 828 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 26 martie, 6.679 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.219.608 lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, vineri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Situația cetățenilor români aflați în alte state  

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.496 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.118 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 8 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă și Croația. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 189 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.  

Bilanțul oficial de vineri, 26 martie  

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.516 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.311 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 22.835 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 25.03.2021 (10:00) – 26.03.2021 (10:00) au fost raportate 116 decese (59 bărbați și 57 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Municipiul București, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Timiș, Vaslui, Vrancea.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.529. Dintre acestea, 1.364 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.609.165 de teste RT-PCR și 554.286 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 29.754 de teste RT-PCR (17.445 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.309 la cerere) și 10.940 de teste rapide antigenice.

Noile restricții stabilite de Guvern pentru a limita pandemia vor intra în vigoare de duminică. Ce trebuie să știm  

Noile restricții stabilite de Guvern pentru a reduce numărul de îmbolnăviri vor intra în vigoare abia de duminică.

Sunt peste 230 de localități în care magazinele, dar și toate unitățile care oferă servicii pentru public se vor închide mai devreme. Autoritățile cresc intervalul orar în care nu vom mai avea voie să ieșim din case. Măsurile se aplică diferit de la localitate la localitate în funcție de rata de îmbolnăvire la mia de locuitori.

Noile restricții sunt menite să limiteze și mai mult deplasările. Astfel, în orice localitate unde rata de infectare pe ultimele 14 zile calculată de Direcția de Sănătate Publică ajunge la 4 la mia de locuitori, dar e mai mică de 7,5, se interzic deplasările după ora 20 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Potrivit incidenței de vineri, sunt peste 230 de localități în această situație, printre care și 16 orașe mari, precum Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Brașov, Craiova, Constanța, dar și București.

Tot în weekend, în aceste localități se suspendă de la ora 18 activitatea tuturor operatorilor economici care desfășoară activități de comerț sau prestări servicii în spații închise sau deschise, publice sau private. Vorbim de absolut orice agent economic care are activitate cu public, de la magazine și saloane de înfrumusețare până la vulcanizări sau spălătorii auto. În plus, la această rată de infectare se suspendă automat și activitatea tuturor sălilor de sport. Toate aceste restricții se ridică automat în momentul în care rata de infectare scade până la o valoare mai mică sau egală cu 3,5.

În cazul localităților a căror rată de infectare ajunge la 7,5 sau peste atunci restricțiile de weekend se aplica toată săptămâna, adică sunt interzise deplasările după ora 20 fără un motiv esențial, indiferent de ziua săptămânii, iar activitățile economice se închid toate la ora 18, la fel, indiferent de zi. 56 de localități au o asemenea rată de infectare. Printre ele, cel mai mare oraș este Timișoara, dar avem și aproape toate localitățile din jurul Bucureștiului.  

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult