Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Companiile care au provocat criza de imunoglobulină în România, amendate cu 71 milioane euro

Your browser doesn't support HTML5 video.

Companiile farmaceutice care ar fi provocat deliberat criza de imunoglobulină în 2018 au fost sancționate de Consiliul Concurenței cu aproape 71 de milioane de euro.

Este vorba despre 5 firme din străinătate și asociația producătorilor - cu sediul în Belgia.

Ancheta a stabilit că aprovizionarea ar fi fost diminuată, apoi întreruptă, doar pentru a se obține un profit mai mare. Statul român a fost nevoit atunci să activeze, pentru prima dată, mecanismul european de protecție civilă.

Consiliul Concurenței a sancționat cinci companii farmaceutice din Elveția, Germania și Italia, precum și asociația reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice – PPTA (Belgia) cu amenzi în valoare totală de aproape 71 milioane euro.

Cele 5 companii ar fi adoptat o strategie coordonată care a vizat limitarea şi chiar întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobuline, scopul fiind acela de a exercită o presiune asupra autorităţilor, pentru ca, în final, companiile să-şi mărească profitul.

Citește și
energie electrica, curent, lumina, energie
Furnizorii care au cumpărat curent și gaze cu tarife mici și au vândut la suprapreț ar urma să fie taxați

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței: ”Ce reproşăm noi acestor companii este nu faptul că au decis să vândă sau nu un produs în România, e dreptul lor dacă cred că nu sunt bune condiţiile în România, preţurile sunt prea mici, e dreptul lor să nu vândă, ce nu au voie este să stabilească coordonat acest lucru. Fiecare companie trebuie să-şi ia decizia independent. Încălcarea legii este faptul că aceste companii, ca să aibă mai multă forţă în discuţiile cu Guvernul României, au retras selectiv mai multe produse de pe piaţa românească.”

Imunoglobulinele sunt substanțe obținute prin procesarea plasmei din sângele uman care, administrate ca tratament, apără organismul de virusuri și bacterii.

Din cauza urmărilor grave pe care lipsa acestor tratamente le-a avut asupra bolnavilor, în 2018, Sorina Pintea, ministrul Sănătății de la acea vreme, a activat pentru prima dată mecanismul european de protecție civilă. Statul român a fost nevoit să cumpere zeci de mii de la flacoane de imunoglobulină cu prețuri extrem de mari.

Investigația declanșată în 2018 viza perioada 2015-2018. Reprezentanții Consiliului Concurenței au fost ajutați de colegii lor din Belgia şi Italia, fiind necesare controale la sediile companiilor din aceste ţări.

Decizia Consiliului Concurenţei poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult