Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Club din Corabia, închis după o petrecere cu 170 de persoane care nu respectau nicio regulă de protecție

Un club din oraşul Corabia, în care se aflau la o petrecere 170 de persoane, a fost sancţionat cu amenzi de 30.000 de lei, în urma unui control privind măsurile de protecţie sanitară, a anunţat duminică Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

 

În urma verificărilor din club, au mai fost aplicate şase sancţiuni în valoare totală de 3.000 de lei pentru fumat în spaţii publice închise şi o sancţiune de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

La acţiunile de verificare din clubul din Corabia au participat poliţişti din cadrul IPJ Olt, de la Serviciul de Acţiuni Speciale, şi de la Poliţia de Frontieră, jandarmi de la Gruparea Mobilă Craiova, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, ai Direcţiei de Sănătate Publică şi al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt.

Echipele de control au constatat că în club se aflau, în momentul verificărilor (ora 01,00), aproximativ 170 de persoane şi nu se respectau normele de distanţare şi protecţie individuală.

 

Ce amenzi au dat polițiștii

 

Poliţiştii au sancţionat contravenţional administratorul clubului pentru încălcarea normelor legale privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, întrucât nu au fost respectate măsurile referitoare la suspendarea activităţii.

Administratorul clubului a mai fost sancţionat de poliţişti şi cu amendă de 10.000 de lei pentru încălcarea prevederilor referitoare la utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică i-au aplicat o sancţiune de 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor în situaţii epidemiologice deosebite. Administratorului clubului i s-a pus în vedere să suspende activitatea.

Poliţiştii au mai aplicat în cadrul aceleiaşi acţiuni din club alte 5 sancţiuni privind circulaţia pe drumurile publice şi ordinea şi liniştea publică.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult