Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Clotilde Armand a intrat în atenție procurorilor ANI. Ar fi semnat singură pentru 18.720 lei, într-un proiect anticorupție

Clotilde Armand a intrat în atenția procurorilor, după ce ANI a sesizat că ar fi semnat cinci dispoziții, prin care ar fi obținut 18.720 de lei.

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 al Capitalei, este acuzată de conflict de interese administrativ şi incompatibilitate, iar Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Mai exact, în exercitarea atribuţiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, ea a semnat un număr de cinci dispoziţii care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine, a transmis instituția într-un comunicat preluat de news.ro.

ANI: „S-a numit pe sine”

Potrivit ANI, Clotilde Armand se află în conflict de interese administrativ, pentru că a obţinut 18.720 lei, după ce s-a numit pe sine manager al unui proiect finanţat din fonduri europene, din acest statut decurgând şi acuzaţia de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan şi funcţia de primar.

„În exercitarea atribuţiilor de primar, Armand Clotilde Marie Brigitte a semnat dispoziţiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie finanţat din fonduri europene şi care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Citește și
incendiu
Dosar penal după incendiul la penthouse-ul din București. Clotilde Armand acuză că trei etaje au fost construite ilegal

Cele 5 dispoziţii semnate reprezintă numirea în funcţia de manager de proiect, precum şi majorarea indemnizaţiei lunare, cu până la 30%”, a transmis ANI.

„Gata! M-au prins... Glumesc”

Clotilde Armand susține că a respectat litera legii în proiectul anticorupție în care ANI o acuză că și-ar fi acordat 18.720 lei.

„Gata! M-au prins... Glumesc. Nu aveau ce” a spus primarul sectorului 1 într-o postare pe Facebook, luni dimineața, în care a enumerat și mai multe paragrafe de acte normative pe care le consideră în favoarea ei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult