Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cine sunt milionarii care cumpărau droguri de la “Regele cocainei din Iași”

Interlopul Florin Vais, supranumit “Regele cocainei din Iași”, le-a oferit anchetatorilor detalii despre rețeaua de trafic de droguri pe care o conducea, precum și o listă a persoanelor care au cumpărat stupefiante de la el.

Potrivit Ziarul de Iași, este vorba cel puțin mai mulți milionari din oraș, patroni de cluburi, studiouri de vieochat, restaurante sau dezvoltatori imobiliari. Clienții lui Florin Vais erau aproape în totalitate oameni cu bani, care plăteau aproximativ 100 de euro pentru un gram de cocaină.

Interlopul a fost a fost reținut de procurorii DIICOT la jumătatea lunii decembrie, când a fost surprins în timp ce primea un colet din Italia.

În referatul prin care DIICOT a obţinut arestarea lui Vais, se menţiona: „Cantităţile de cocaină sunt comercializate unui cerc select de persoane, cu o situaţie materială foarte bună şi consumate cu ocazia diferitor evenimente sau petreceri private organizate în cadrul acestui cerc“.

Unul dintre clienții lui Vais, patron al unui club de noapte din Iași, i-a cerut acestuia o cantitate de 3 grame de cocaină pentru petrecerea de botez a fiicei sale.

Citește și
narco avion
Momentul în care un narco-avion decolează de pe o pistă improvizată. VIDEO

„Anterior respectivului eveniment, acesta i-a solicitat numitului Vais Florin Claudiu o cantitate de ordinul gramelor de cocaină pentru a o consuma şi oferi spre consum invitaţilor“, a precizat o sursă judiciară.

Cel puțin cinci oameni de afaceri din Iași se află pe lista de clienți oferită de Vais procurorilor și există posibilitatea ca unii dintre ei să fie trimişi în judecată pentru consum ilicit de droguri.

Trafica droguri cu ajutorul unor mașini de lux

 

Florin Vais a fost reținut în decembrie în urma unui flagrant. Interlopul a fost lăsat să îşi aducă marfa cu autocarul şi a fost ridicat imediat ce a pus mâna pe coletul în care se aflau 100 de grame de cocaină în valoare de cel puţin 10.000 de euro.

Bărbatul este un apropiat al clanului Corduneanu și își desfășura afacerile cu droguri sub paravanul comercializării mașinilor de lux. De altfel, drogurile primite de acesta în pachet se aflau ascunse în piese de autoturisme.

Potrivit presei locale, Vais deţine mai multe Mercedes-uri şi BMW-uri pe care le folosea în mod regulat la transportul coletelor cu droguri, dar și două locuințe de lux în Iași.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult