Modifica setarile cookie
Toate categoriile

CFR a ajuns la 1.000 de vagoane modernizate. De câte ar mai fi nevoie și care sunt planurile pentru 2021

Your browser doesn't support HTML5 video.

Călătoriile cu trenul ar trebui să aibă loc încet-încet, în condiţii decente. Am ajuns, cu chiu cu vai, la peste 1.000 de vagoane modernizate.

Alte 200 ar urma să fie reparate anul viitor. Sunt încă insuficiente, spun sindicaliştii, având în vedere cererea călătorilor. Şi suntem departe de a avea trenuri ca-n occident, mai ales că nici nu cumpărăm garnituri noi.

De ani de zile călătorii se plâng ca trenurile CFR sunt puţine şi vechi. Conducerea companiei se lauda acum că, în sfârşit, a fost atins obiectivul pe anul acesta: 1.000 de vagoane reparate. 260 dintre ele au fost modernizate de la începutul lui 2020, iar acum, oamenii au parte de condiţii europene, spun oficialii.

Dan Costescu, director CFR Călători: "De exemplu, dacă avem o problemă de infrastructură în faţă şi trenul opreşte, sunt instruiţi călătorii cu ce s-a întâmplat".

în locul perdelelor clasice, unele vagoane au geamuri din termopan, speciale, tocmai ca lumina să nu mai deranjeze călătorii. mai mult, vizibilitatea din afară este foarte redusă, astfel încât cei de pe peron nu vă vor vedea când sunteţi în tren.

Citește și
cfr
VIDEO. Cum încearcă CFR sa convingă tinerii să nu se urce pe trenuri pentru a-și face selfie-uri

Vagoanele modernizate de la zero anul acesta, 27 la număr, erau în paragină de mai bine de zece ani. Acum sunt deja în circulaţie şi au prize la fiecare scaun, internet prin wireless, afişaj electronic şi aer condiţionat. Pentru cursele lungi, există şi vagoanele de tip cuşeta şi restaurant.

Sindicatele au atras atenţia însă, de ani buni, că ar fi nevoie de 1.350 de vagoane. Mai ales acum, în condiţiile de distanțare fizică pe fondul pandemiei.

Rodrigo Maxim, preşedinte Federaţia Sindicatele a Transportatorilor Feroviari: "Sunt foarte puţine, sunt insuficiente, încă rămân călători pe jos, încă nu au loc în vagoane".

Iar condiţiile în care se circulă acum încă lasa de dorit.

Despre trenuri noi nici nu poate fi vorba. Sunt două licitaţii blocate, prin care ar fi trebui să achiziţionăm 60 de trenuri noi, cu bani europeni.

Adrian Dupu, secretar de stat Ministerul Transporturilor: "Nu e vorba că România n-a fost în stare, sunt cele două contestaţii care nu depind de România".

Modernizarea unui vagon durează câteva luni şi costă în jur de 400.000 de euro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult