Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Centru pentru copiii refugiaților ucraineni, în complexul Tei. Au profesori ucraineni și români

Your browser doesn't support HTML5 video.

Departe de casă, copiii ucraineni îşi continuă cursurile şcolare datorită oamenilor cu suflet mare.

În București a fost inaugurat un nou centru pentru refugiaţi, unde cei mici participă la mai multe activități educative sau chiar la ore online cu profesori din țara natală.

Atât ei cât şi mamele lor primesc și consiliere psihologică. În acest centru deschis pe malul Lacului Tei, în Complexul Studențesc, copiii ucraineni sunt ajutaţi de mai mulţi angajaţi şi voluntari, atât români cât şi ucrainieni, să îşi continue activitatea şcolară.

„Îmi place matematica şi engleză. Am prieteni aici, ne jucăm fotbal, este foarte bine” spune un băiat.

Natalia a venit din Ucraina la începutul războiului, împreună cu cei doi copii ai săi. Femeia este fericită că cei mici au posibilitatea să înveţe din nou.

Citește și
voluntari cernauti
Voluntarii români au trecut granița la Cernăuți și au gătit pentru refugiații veniți din zonele de conflict

Natalia: „Copiii fac o mulțime de lucruri aici, învață engleză, matematică. Datorită acestui centru, ei nu își întrerup parcursul școlar și lecțiile. Altfel, nu aveau această posibilitate. În prima parte a zilei, copiii au engleză și alte lecții cu profesori din Ucraina, online, apoi, în centru, fac engleză, matematică, jocuri și alte activități.”

Pentru că vor ajunge tot mai mulţi refugiaţi la centru în următoarea perioadă, oamenii vin în număr mare să ajute.

Aici am întâlnit-o şi pe Julia, o tânără psiholog din Ucraina care îi învață pe copii limba engleză.

Julia, psiholog: „Sunt copii de toate vârstele, se joacă afară și în interior. Facem jocuri psihologice să verificăm emoțiile lor, dacă se simt confortabil aici.”

Andreea Bujor, director comunicare World Vision România: „Facem apel către toată lumea din Bucureşti, deocamdată vor fi trei centre în Bucureşti, şi unul în Iaşi, şi toată lumea care cunoaşte ucraineni să transmită că îi aşteptăm aici şi acest centru e deschis pentru ei în număr cât mai mare”.

Centrul din Complexul studențesc Tei va fi deschis de luni până sâmbătă între orele 8 și 18.00, iar o fundaţie și-a propus să creeze astfel de spații și în alte zone din București şi din ţară.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult