Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cei doi tineri dispăruți în mare, la Costinești, ar fi fost trimiși pe plajă de frica unui control ITM, susțin rudele

Your browser doesn't support HTML5 video.

Au apărut secvențe tulburătoare cu cei doi tineri din Huși, dispăruți acum o săptămână la Costinești, în timpul uneia dintre cele mai puternice furtuni din Marea Neagră.

Valuri de peste doi metri îi loveau cu putere, dar tinerii au continuat să se distreze în apă, în loc să iasă la mal. Pe unul dintre cei doi băieți de 21 de ani, scafandrii l-au căutat și marți. Prietenul său a fost deja înmormântat.

Acestea sunt ultimele imagini cu Lucian în viață, surprinse cu puțin timp înainte de tragedie. 

Student în anul III, în Iași, la Ingineria mediului, băiatul de 21 de ani, era pe litoral împreună cu cel mai bun prieten. Se angajaseră, pe timpul verii, la o terasă și acum 7 zile, spre seară - când în larg era furtună și la mal se ridicau valuri înalte - amândoi au intrat în apă.

În marea agitată, izbiți de valuri, tinerii reușeau cu greu să iasă la suprafață după ce apa îi acoperea. La un moment dat însă curenții l-au tras în larg pe prietenul lui Lucian, care nu știa să înoate, iar el a încercat să îl salveze. Marea i-a înghițit pe amândoi.

Citește și
anpc litoral - 16
Comisarii ANPC au propus închiderea a cinci supermarketuri din sudul litoralului, pentru nereguli importante | GALERIE FOTO

Gabriela, sora lui Lucian: „Aveau o relație strânsă de prietenie. De asta nici nu a renunțat Lucian să îl caute. S-au băgat amândoi dar i s-a făcut rău lui Aurel și l-au luat valurile.”

Rudele băieților susțin că cei doi ar fi fost în timpul programului, la terasa unde erau angajați, când au intrat în mare - dar ar fi fost trimiși pe plajă pentru că urma un control al Inspectoratului de Muncă.

Poliția nu a confirmat informația, iar controlul ar fi avut loc la câteva zile după incident.

Prietenul lui Lucian a fost găsit înecat după 2 zile de la teribila întâmplare. Mama lui Lucian speră ca el să fie găsit în viață.

Daniela Arion, mama lui Lucian: „Chiar dacă s-a lovit, o lovitură mai puternică, speram să îl găsim chiar dacă nu e conștient și nu ne cunoaște. Am insistat căutările să nu se oprească.”

16 scafandri risipiți în mare pe mai mulți kilometri încearcă să îl găsească pe Lucian.

Marian Ciulei, șef grupă scafandri ISU Dobrogea: „Am reverificat toate digurile din zona localității Costinești și am mărit raza de căutare până la Olimp. Cu verificarea și celor 7 diguri de la Olimp.”

De la începutul sezonului estival, 11 turiști și-au pierdut viața pe litoral. Lucian este încă trecut pe lista celor dispăruți.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult