Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce spune Nicuşor Dan despre problema căldurii la spitalele Balş şi Colentina. Cine ar fi de vină

Primarul general Nicușor Dan a făcut mai multe declarații despre situația a două spitale din Capitală, unde căldura a fost întreruptă.

 

Primarul general Nicuşor Dan a declarat referitor la problema din spitalele Matei Balş şi Colentina, unde căldura a fost întreruptă peste zi şi a revenit în noaptea de vineri spre sâmbătă, că vina aparţine administraţiei PSD Firea, care toată vara nu a alocat bani şi a lăsat reţeaua să se deterioreze. În schimb, Gabriela Firea a scris pe Facebook că Ludovic Orban şi Nicuşor Dan au spus că se vor implica personal pentru ca CET-urile să nu mai livreze agent termic sub parametri, însă nu au făcut nimic. „Zero. Gheaţă la mal”, mai spune prim-vicepreşedintele PSD.

„Despre problema de ieri din spitalele Matei Balş şi Colentina, unde căldura a fost întreruptă peste zi şi a revenit azi-noapte. Punctual, ziua de ieri. Spitalul Colentina nu a avut o problemă majoră, pentru că directorul medical, prevenit de anunţ, a utilizat aerul condiţionat şi caloriferele electrice. În schimb, managerul Spitalului Matei Balş, Adrian Streinu-Cercel, deşi prevenit cu o zi înainte, nu a făcut nimic şi a constatat seara că este frig. Problema generală. În această iarnă, reţeaua de conducte pleacă cu aşa de multe găuri, că intervenţiile sunt inevitabile. Dacă nu sunt făcute, se atinge limita maximă de apă de adaos, presiunea scade şi centralele se opresc automat”, a scris Nicuşor Dan sâmbătă pe Facebook.

Edilul a adăugat că au fost zeci de apeluri de la Elcen „că necesarul de apă de adaos este aproape de limita maximă, de 3 ori mai mare decât în 2016, fără vreun răspuns din partea administraţiei PSD Firea”. „Vina uriaşă aparţine administraţiei PSD Firea care toata vara, nealocând bani şi fiindu-i frică să facă intervenţii în campania electorală, a lăsat reţeaua să se deterioreze. Au fost zeci de apeluri din partea Elcen, că necesarul de apă de adaos este aproape de limita maximă, de 3 ori mai mare decât în 2016, fără vreun răspuns din partea administraţiei PSD Firea. Dar despre această problemă voi vorbi curând şi cu grupurile consilierilor generali , pentru că vreau să discutăm numirea noului Consiliu de Administraţie al Termoenergetica”, a completat Dan. Fostul primar general Gabriela Firea a precizat că avariile din Sectoarele 2 şi 3 au fost remediate de Termoenergetica „companiile alea rele ale lui Firea”, însă CET Sud care aparţine de ELCEN livrează agentul termic la 60 de grade şi nu 90-100 de grade, cum ar trebui.

Citește și
Conducte
Reabilitarea a 210 km din rețeaua de termoficare a Capitalei va dura cel puțin 4 ani

„Două spitale COVID din Capitala - Matei Bals si Colentina -, au ramas fara apa calda si caldura de ieri. Cele 11 avarii din din sectoarele 2 si 3 au fost remediate de Termoenergetica (da, companiile alea rele ale lui Firea). Dar, atentie, CET Sud, care apartine de ELCEN - in subordinea Guvernului, livreaza acum agent termic la 60 de grade, in loc de 90-100 de grade, cat ar fi normal. Rezultatul este infiorator : apa cālie si calorifere abia dezmortite, din care nu se face caldura nici in saloane, nici in apartamentele cetatenilor din zonele Colentina, Stefan cel Mare, Doamna Ghica etc”, a scris Gabriela Firea sâmbătă pe Facebook. Ea a reproşat actualului edil general Nicuşor Dan şi premierului Ludovic Orban că doar au făcut promisiuni, însă nu s-au implicat în rezolvarea problemei privind căldura. „Nu vreau să stric weekend-ul nimănui. Dar Domnii Orban, Popescu, Nicușor Dan, au idee ce atribuții legale dețin? Ce răspundere față de cetățeni? Îi văd foarte calmi și relaxați. Au promis că se vor implica PERSONAL pentru ca CET-urile să nu mai livreze agent termic sub parametri. Au promis și că se implică personal pentru redeschiderea a încă unui CET, pentru a nu mai parcurge agentul termic mulți km, pierzând, astfel, din calitate. Și ce se aude cu fondurile europene muncite de mine și echipa mea 4 ani? Vreo conductă înlocuită pe bani europeni? Au ținut 6-8 luni contractul ascuns în Ministerul Fondurilor, ca să-l semneze ei în campanie, confiscându-ne munca. Acum, după furt, măcar să treacă la treabă. Dar văd că nimic. Nada. Zero. Gheața la mal”, a completat Firea.  

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult