Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce semnifică Sărbătoarea Coroanei, unde s-au adunat sașii din Brașov și mai multe generații de români din Germania

Your browser doesn't support HTML5 video.

A fost veselie mare în satul Criț din județul Brașov, unde toată comunitatea săsească s-a strâns pentru KronenFest.

„Sărbătoarea Coroanei” marchează mijlocul verii, când începe sezonul recoltatului.

Ca în vremurile de altă dată, sașii s-au îmbrăcat frumos, au gătit bunătăți și au dansat pe muzică de fanfară.

Cea mai vârstnică săsoaică din comunitate a împlinit 100 de ani

Anul acesta au avut un motiv în plus de bucurie: cea mai vârstnică săsoaică din comunitate a împlinit 100 de ani.

Băieții şi fetele satului culeg cele mai frumoase flori de pe câmp și împletesc o coroană pe care o înalță pe platoul de lângă biserică, potrivit tradiției. După slujbă, fanfara dă tonul muzicii, iar tinerii pornesc dânsul în jurul coroanei.

Viorica Costea: „Vă pare rău că nu ați putut dansa? Da! Pentru că tinerețea mă apasă! Aș fi fost în mijlocul ringului cu ei!”

Citește și
udatul nevestelor
Ce semnifică udatul nevestelor, obicei unic în România. Tradiția a fost reluată de Rusalii după doi ani

În calendarul lucrărilor agricole, „Sărbătoarea Coroanei” marchează începutul sezonului de recoltat. Grânele se coc, iar oamenii se pregătesc pentru o perioadă grea, cu muncă istovitoare.

Reporter: „Ce munciți la câmp?” Nicolae Barabaș: „De toate: și coasă, și fân, și animale.”

Sofia Folberth, cea mai vârstnică săsoaică: „Ăsta e mijlocul anului și după asta avem recoltă. După asta nu mai avem timp de petrecere.”

Sofia Folberth este cea mai vârstnică săsoaică din întreg ținutul: chiar de KronenFest a împlinit 100 de ani, și întreaga comunitate s-a strâns să o sărbătorească. Nu puteau lipsi rudele plecate de multă vreme în Germania: o fiică, cinci nepoți și 11 strănepoți.

Doris Baier, nepoata sărbătoritei: „Multe amintiri din copilărie! Acum 16 ani am plecat și în vacanţe eram aicea. Era o viață fără griji!”

După dans a urmat ospățul, unde vedeta meniului a fost supa de găină cu tăiței.

Andreea Rost: „Este o supă care se gătește pentru sărbători, cu găină de curte. Se fierbe încet, se fac tăiței de casă și este cea mai delicioasă.”

Mulți români din Criț au părăsit satul din Transilvania după 1989

La fel ca toate satele săsești din Transilvania, după 1989, Crițul a trecut printr-o perioadă dificilă.

Majoritatea locuitorilor au plecat, iar gospodăriile s-au ruinat. Dar, în ultimii ani, sașii au început să se întoarcă, iar comunitatea crește de la o zi la alta.

Casele restaurate găzduiesc turişti care vin aici pentru peisaj, linişte și mâncare delicioasă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult