Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce se întâmplă cu femeia care s-a dus la spital pentru o operație de hernie, dar a născut o fetiță. Nu știa că este gravidă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Caz de manual la Spitalul Județean din Târgu Jiu. O femeie a intrat în sala de operație pentru hernie, fără ca medicii sau ea să știe că este însărcinată în luna a noua.

Abia pe masa de operație, doctorii au văzut în pântecele femeii o fetiță, pregătită să vină pe lume. Acum, mama și bebelușul sunt la terapie intensivă, în timp ce spitalul a început verificări interne. Și poliția a deschis o anchetă.

Femeia de 35 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu pe 19 august. Acuza dureri abdominale puternice, însă nimeni nu a realizat că erau dureri provocate, poate, de o sarcină. După un consult chirurgical a fost internată. În aceeași zi i s-a făcut și o radiografie la plămâni. Apoi, pacienta, care este supraponderală, a semnat o declarație că nu este însărcinată, așa cum cere procedura, și a susținut că ia și anticoncepționale.

Ce spune conducerea spitalului

Conducerea spitalului spune că femeia a fost consultată de un medic care, prin palpare, a diagnosticat o hernie strangulată. Doctorul Constantin Barbu este cel care a operat-o pe pacientă. Nu i-a făcut, însă, o ecografie, pentru că, spune el, nu i s-a părut relevantă, după cum a declarat ulterior în fața comisiei de anchetă.

Dr. Constantin Barbu, medicul chirurg care a operat-o pe femeie: „Ecografia nu ar fi furnizat nicio altă informație pentru că nu se vede, pur și simplu. Datorită leziunii tumorale mari, ecografia nu ar fi furnizat nicio altă informație. De la operațiile anterioare pe care le-a făcut peretele s-a rupt, s-a spart și de acolo a făcut o eventrație”.

Citește și
proteste
Oamenii protestează de trei zile în stradă la Botoșani, după ce gravida de 26 de ani a murit cu zile în spital. ”Nu am aer”

Trei zile mai târziu, femeia a ajuns pe masa de operație. Deși a palpat-o în zona abdominală, medicul nu a realizat că are în pântec o sarcină ajunsă la termen.

Abia în timpul intervenției, când era anesteziată, a descoperit bebelușul și a chemat de urgență un medic ginecolog. În cele din urmă, femeia a născut o fetiță de 3 kilograme și 200 de grame.

Dr. Constantin Barbu, medicul chirurg care a operat-o pe femeie: „Nu te puteai gândi la chestia asta. Acum, privind în spate și văzând ce s-a întâmplat, da, s-a întâmplat să fie, nici pe departe gândul să suspicionezi o sarcină. Mai ales că ea negase, declarând că e la menstruație”.

În cele nouă luni de sarcină, femeia a ajuns și la medicul de familie, dar nici aici nimeni nu a aflat nimic.

Dr. Ana Silivescu, medicul de familie al pacientei: „Ea niciodată nu ne-a spus că are ceva probleme, că vrea să fie luată în evidență”.

Conducerea Spitalului din Târgu Jiu a început o anchetă internă.

Dumitru Vienescu, managerul SJU Târgu Jiu: „Medicul niciodată nu o să spună că greșește sau nu. Acesta e rolul acestei comisii de anchetă internă, care va spune concluzia finală dacă s-a respectat sau nu procedura”.

Polițiștii au anunțat și ei că fac verificări pentru a vedea dacă este vorba despre o posibilă culpă medicală. Femeia mai are acasă două fiice adolescente.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult