Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce riscă mama lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai. Și tatăl lui a fost prezent la audieri

Your browser doesn't support HTML5 video.

O amplă operațiune, numită „Hidra”, care vizează traficanți și consumatori de droguri, a fost declanșată, joi dimineață. Printre clienții grupării s-ar număra și Vlad Pascu, tânărul care a provocat, luna trecută, teribilul accident din stațiunea 2 Mai.

Au trecut deja câteva ore bune de când familia Pascu, familia tânărului care a provocat nenorocire, acum trei săptămâni și jumătate, s-a reunit sub același acoperiș al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism.

Operațiunea vizează o grupare de traficanți de droguri de risc și mare risc, destinate în special celor care provin din familii înstărite.

11 percheziții de amploare la cei vizați că ar fi vândut droguri de risc și mare risc

De altfel, au avut loc, de dimineață, nu mai puțin de 11 percheziții, iar printre cei care au fost aduși cu mandat de aducere, însoțiți de polițiști, s-a aflat și mama lui Vlad Pascu, cea care este suspectată că ar fi amenințat mai mulți martori din dosarul de trafic de droguri, care l-a vizat pe Vlad Pascu și, astfel, a fost adusă pentru a da explicații și poate chiar pentru a fi pusă sub acuzare pentru infracțiuni care aduc atingere intereselor justiției.

Însă, este la fel de important faptul că a ajuns, aici, la sediul DIICOT, chiar înainte să ajungă chiar Vlad Pascu, pentru că el a fost adus sub escortă puternică armată, de la restul poliției din Constanța, acolo unde a ajuns după ce a fost arestat preventiv în urma accidentului. Aici a ajuns înaintea lui tatăl său. Cel puțin, deocamdată, nu este foarte clar statutul dacă este martor în acest dosar sau dacă se va schimba și înrăutăți și statutul său. Este și el de câteva ore bune pentru a da explicații în fața procurorilor DIICOT în această investigație ce vizează traficanți de droguri de risc și mare risc, din care ar fi făcut parte și tânărul care a provocat acea nenorocire soldată cu doi morți și trei răniți.

Citește și
Vlad Pascu DIICOT
Mama lui Vlad Pascu, în fața procurorilor. Este acuzată că ar fi încercat influențarea martorilor | FOTO
Vlad Pascu, adus la DIICOT

Ei bine, Vlad Pascu a venit spășit, aici, în biroul procurorilor DIICOT. El era deja cercetat de procurorii DIICOT de la Constanța după ce, în mașina lui, la acel control de rutină, a fost găsită o cantitate de substanțe interzise. I s-a deschis încă de atunci un dosar pentru deținere de droguri în vederea consumului propriu, însă, ulterior, cercetările au fost extinse pentru trafic de droguri.

Din acest moment, întreaga anchetă este preluată de procurorii din structura centrală a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism.

Ce vizează ancheta procurorilor

Sunt momente extrem de importante în economia acestei anchete, o anchetă care va trebui să scoată la lumină, pe de o parte, cine era gruparea care livra droguri prietenilor lui Vlad Pascu, lui mai ales, și mai ales, cine pune la dispoziție locuințele pentru ca acești tineri să se drogheze.

Acestea sunt lucrurile pe care le investighează procurorii DIICOT. E o anchetă ce-l vizează în mod direct pe Vlad Pascu. Să nu uităm, însă, că el a mai avut parte de cercetări tot la DIICOT. E vorba, o dată, despre momentul acela când încă nu împlinise 14 ani, când fusese prins cu droguri asupra sa. Nu a fost urmărit penal pentru că nu avea vârsta legală ca să răspundă penal, iar mai apoi, undeva în urmă cu un an de zile, a fost prins din nou, de asemenea, cu substanțe psihoactive.

De această dată, procurorii DIICOT au decis să renunțe la urmărirea sa penală, considerând că acea cantitate de droguri găsită asupra lui nu este una foarte mare, că fapta nu este atât de gravă, încât să justifice o anchetă de proporții și să ducă, astfel, la cheltuieli inutile, spuneau anchetatorii, așa încât au dispus renunțarea la urmărirea penală, o decizie pe care, de altfel, au confirmat ulterior și instanțele de judecată.

Așadar, sunt ore de interogatorii, ore de declarații, la capătul cărora vom afla cu siguranță dacă împotriva celor vizați de aceste suspiciuni, de la cele de trafic de droguri de risc și mare risc, la punerea la dispoziție pentru consum a locuinței, până la infracțiuni contra intereselor justiției.

Este foarte posibil ca, în unele cazuri, procurorii DIICOT să dispună inclusiv măsuri preventive, pentru început, chiar ordonanțe de reținere, iar în acest caz, cel mai probabil, se va ajunge în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult