Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum îl pot reclama victimele pe falsul medic Politi. "Am rămas cu gaură în vârful nasului"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Matteo Politi, italianul cu opt clase, care a pretins că este specialist în chirurgie plastică și a operat mai multe paciente, nu este singurul străin care a lucrat ilegal în România.

Ministerul Sănătății spune că a mai descoperit un doctor care nu mai profesează, dar a obținut ilegal parafa de la Direcția de Sănătate Publică.

În noaptea de joi spre vineri, italianul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru înșelăciune și exercitarea fără drept, a unei profesii.

Ancheta în cazul italianului Matteo Politi scoate la iveală un caz similar: un alt medic străin care a profesat ilegal la noi în ţară. Ar fi lucrat tot în domeniul chirurgiei estetice şi ar fi efectuat intervenţii chirurgicale.

Între timp, Matteo Politi a încercat să scape de arest şi le-a explicat în cursul nopții judecătorilor timp de şase ore cum a ajuns el, absolvent de numai opt clase, chirurg plastician, coloborator al unor clinici private din România. Dar pledoaria nu l-a salvat, iar instanţa l-a trimis după gratii.

Citește și
medic fals
Matteo Politi a operat și la Londra. Pacientă: ”Am avut noroc că nu am făcut infecție”

În fata anchetatorilor vor ajunge şi cele două angajate ale Direcţiei de Sănătate Publică, acuzate că i-au eliberat parafa de medic lui Matteo Politi. Chiar şefii celor două au depus plângere penală împotriva lor şi le acuză de „fapte extrem de grave cu intenţie directă, punând în pericol sănătatea şi viaţa oamenilor''.

Una dintre angajate a declarat că i-a eliberat parafa lui Politi din milă. Acesta nu a prezentat toate actele necesare, respectiv avize pentru recunoaşterea diplomelor de la colegiul medicilor şi Ministerul Sănătăţii. Deocamdată nu se ştie câte operaţii a efectuat italianul.

Cătălin Radu Tănase: „DSP-MB a înființat o linie telefonică specială, unde victimele lui Matteo Politi sunt rugate să sune şi să ofere informații pentru bunul mers al anchetei. de asemenea, persoanelee care au fost operate de falsul medic italian pot primi consultaţii de specialitate de la medici adevăraţi."

La un chirurg estetician real a ajuns şi o tânără care a spus că acum şapte luni a fost operată de italian, iar intervenţia de mărire şi înălţare a bustului s-a încheiat dezastruos. Medicul care o tratează spune că are sânii mutilaţi. O altă pacientă, în vârstă de 60 de ani, îl acuză pe Politi că i-a distrus nasul după ce a operat-o.

Victimă: „Am avut o intervenţie, o rinoplastie, o deviaţie de sept, o operaţie nereuşită. Am rămas cu o gaură vizibilă pe cartilajul vârfului nasului.”

Matteo Politi, cu numele de scenă Mattew Mode, a fost condamnat cu suspendare de justiţia italiană pentru fapte similare. I-a furat identitatea unui cardiolog celebru şi a lucrat la câteva spitale, dar şi-a deschis şi propria clinică în ţara natală.

Însă ar fi ajuns şi în Anglia. Jurnaliştii de la „The Sun” scriu că italianul şi-a deschis propriul cabinet în 2017 la Londra. Şi acolo a făcut victime, după cum relatează presa străină. O femeie de 39 de ani îl acuză că i-a făcut o intervenţie nereuşită de mărire a buzelor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult