Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum este scuzată reacția irascibilă a polițistului care i-a răspuns Alexandrei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Discuțiile terifiante dintre Alexandra și polițiștii de la dispecerat scot la iveală încă o problemă gravă a sistemului de intervenție în caz de urgență.

Sindicaliștii din poliție spun că în peste trei sferturi din inspectoratele de poliție din țară, apelurile de la 112 sunt direcționate unui singur poliţist care, pentru 24 de ore consecutive, trebuie să gestioneze toate urgențele dintr-un judeţ întreg. Așa s-ar fi întâmplat și în cazul agentului care a preluat-o pe Alexandra și i-a spus să nu mai țină linia ocupată.

Cei care sună la 112 se aşteaptă să găsească în spatele receptorului o minte limpede care să îi ajute, să le salveze viaţa ori să-i îndrume să îi ajute pe cei din jur.

În realitate, la noi în ţară, când suni la 112, apelul tău ajunge mai întâi în dispeceratul de la STS. De acolo, operatorii trimit apelul către dispeceratele poliţiei, ambulanței sau ale pompierilor, în funcţie de urgenţă. Dacă aveţi nevoie de poliţie, de pildă, exista riscul să ajungeţi la un agent care a răspuns singur la toate apelurile din ultimele 24 de ore.

Cosmin Andreica, sindicat Europol: În majoritatea judeţelor din ţară se întâmplă aşa. Este un singur dispecer timp de 24 de ore care trebuie să preia toate apelurile din judeţ. Se întâmplă aşa din 2010 de când s-au tăiat multe posturi şi majoritatea au fost tăiate din angajaţii aceştia din birouri.

Citește și
alexandra macesanu
Prima reacție a polițistului de la 112 care i-a transmis Alexandrei să închidă telefonul

Conform sindicaliştilor, în aceasi situaţie a fost şi Vasilică Viorel Florescu, poliţistul care a stat de vorbă cu Alexandra. De regulă, turele dispecerilor din poliţie încep dimineaţa iar prima conversaţie s-a purtat la ora 11. Reprezentanţii IPJ Olt ne-au transmis însă că nu ştiu la ce oră a început tura poliţistul în acea zi.

Mihai Fifor: Erau alte două apeluri în aşteptare, unu dintre ele cu violenţa domestică, dar violenţa domestică unde avea indicii că se poate petrece o crimă. Dacă erau pe un loc se putea lua o măsură mult mai rapidă poate că dispecerul de la poliţie anunța în timp util şi nu era această sincopă.

Este deja a treia zi de când încercăm să obţinem o reacţie oficială de la poliţistul cu care a vorbit la 112 Alexandra şi care a îndemnat-o să închidă telefonul fiindcă ţinea linia ocupată.

Marţi am vorbit la telefon cu dânsul şi ne-a spus că nu vrea să dea nicio declaraţie fiindcă e afectat.

Rămâne inevitabilă întrebarea de ce în toţi aceşti ani nimeni nu a sesizat această problemă, de a pune în cârca unui singur om, timp de 24 de ore, toate urgenţele dintr-un judeţ. Contactaţi în scris, reprezentanţii Poliţiei Române nu au dat un răspuns. Un medic specialist ne-a explicat ce se întâmplă cu corpul uman când este privat de somn, 24 de ore.

Răzvan Lungu, medic specialist pneumolog: Nu te concentrezi, nu mai ţii minte lucruri, eşti irascibil. Dar aceşti factori apar spre finalul turei, noaptea, atunci când am fi obişnuiţi să dormim, nu să stăm treji.

Culmea, la noi în ţară, mulţi dintre cei care sunt nevoiţi să lucreze în ture de 24 de ore sunt medicii, asistenţii, pompierii, cei care trebuie să ia decizii pe loc pentru a salva vieţi. În unele spitale din Olanda, de exemplu, s-a renunţat la această practică pentru medici, care lucrează în ture de 12 ore.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

aCLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult