Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cazul medicului fals. Ce scrie presa din Italia despre Matteo Politi

Cazul italianului cu 8 clase, care pretindea că este medic, operând în mai multe clinici din România, a ajuns din nou în atenția presei din Italia.

Matteo Politi, sub numele de Matthew Mode, a pretins că este medic, făcând astfel mai multe operații în clinici și spitale din România. În Italia el a fost condamnat tot pentru că s-a dat drept medic, deși a absolvit doar 8 clase.

A ajuns să profeseze în țara noastră după ce Direcţia de Sănătate Publică i-a eliberat o parafă medicală, fără ca italianul să îi prezinte toate avizele necesare.

„Noi probleme pentru Matteo Politi, venețianul care în trecut a fost dat descoperit că se dădea drept doctor în Verona fără să fi avut vreun studiu. La acel moment, a primit o condamnare de 18 luni pentru că a practicat ilegal. Însă Politi n-a renunțat. De data asta, s-a descoperit că era „medic fals” în București, România, unde se prezenta drept „doctorul Matthew Mode”, descriindu-se drept „expert în chirurgie plastică”, astfel că a făcut operații în mai multe clinici private. A fost dat de gol de asistente”, scrie TgVerona.

Citește și
Matthew Mode, Matteo Politi, medic, fals, italia, - 1
Primele declarații ale medicului fals: ”Statul român mi-a recunoscut diplomele, sunt medic”

Cazul a apărut și în Corriere dela Veneto.

„Când a fost prins, în 2010, cineva l-a comparat cu Frank Abagnale, un infractor a cărui viață a ajuns pe marile ecrane într-un film de Steven Spielbeg, în care a jucat Leonardo Di Caprio. A fost demascat, dar înainte să se dea drept doctor, a pretins că este profesor, timp de câteva săptămâni”, scrie publicația, care notează că de două zile, în România „nu se discută despre altceva decât despre Matthew Mode, nimeni altul decât Matteo Politi.”

„Totul a început de la șocul asistentelor sale, care au văzut că nici măcar nu știe să-și pună mănușile chirurgicale sau să se spele pe mâini conform protocolului medical. S-a descoperit că totul era fals: numele, data nașterii (1978 în loc de 1980), diplomele – din moment ce a pretins că a studiat în Statele Unite, la Unversitatea de Medicină John Hopkins. Chiar și așa, mai bine de un an s-a dat drept un reumit chirurg plastician și a lucrat în patru instituții medicale din București: Euromedical, Prestige, MH Medical Group și Monza (care s-a apărat spunând că acesta a făcut o singură operație, în decembrie”

Potrivit sursei citate, așa-zisul Dr.Mode posta zilnic pe Facebook. Într-una dintre postări, acesta ar fi spus că este „genul de medic în care pacienții pot avea încredere.”Într-o altă postare, îndemna pacienții „să aleagă cei mai bun doctori – și prin asta mă refer la Dr. Matthew Mode.”

În Verona, el a ajuns în atenția autorităților din întâmplare: o femeie nemulțumită de medicamentele pe care acesta i le-a prescris.

„Avea un CV de invidiat: pretindea că a făcut studii în Statele Unite și că a lucrat în Regatul Unit, Spania, Italia și acum în România. Evident, actele erau false. La 38 de ani, susținea că are o carieră remarcabilă și a reușit să păcălească pe toată lumea”, a scris Il Gazzettino. La rândul său, Tgcom24 a relatat acest caz, precizând că o operație de rutină la el dura 4 ore. „Să facă o operație de rutină, care în mod normal ar fi durat o oră, lui îi erau necesare patru”.

Cazul a fost făcut public de jurnaliştii de la Libertatea, iar Colegiul Medicilor Bucureşti a depus o plângere la Parchet. Toate spitalele private care colaborează cu medici străini vor fi verificate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult