Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Caz ireal în Alba: polițiștii au plecat de la constatarea unui accident mortal fără să vadă mortul. Cum s-a terminat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Caz incredibil în județul Alba. Un polițist și un jandarm, sosiți în locul în care s-a petrecut un accident rutier, nu au văzut că șoferul, un tânăr de 20 de ani, fusese azvârlit din mașină.  

Trupul acestuia era la câțiva metri distanță, într-o zonă cu vegetație deasă. Cum afară era încă întuneric, echipajul nu ar fi verificat suficient de bine perimetrul. Abia după patru ore, un localnic a anunțat la 112 că a găsit un cadavru.

Primul apel la 112 a fost înregistrat vineri dimineață la 4 și 20 de minute. Polițistii din Sebeș au fost anunțati că o mașină a ajuns într-un șanț pe strada 1 Mai din localitatea Petrești. Un polițist și un jandarm au ajuns la scurt timp la fața locului. Echipajul a găsit mașina, oprită într-un șanț, dar nu și pe șofer.

Comisar șef Luminița Prodan, purtător de cuvânt IPJ Alba: ”A efectuat verificări, fără a fi identificată vreo victimă sau martori, polițiștii deplasându-se inclusiv la spital pentru a verifica dacă s-a prezentat vreo persoană, pentru a primi îngrijiri medicale".

Oamenii legii nu și-au dat seama că cel de la volan, un tânăr de 20 de ani, fusese aruncat pe una dintre uși, într-o zonă cu vegeție deasă. Familia șoferului este în stare de șoc.

Citește și
etilotest
Un tânăr din Arad, băut și fără permis, a furat două maşini și a făcut accident cu una dintre ele. Ce alcoolemie avea

Rudă: ”Au trecut vreo 2-3 echipaje, au văzut mașina în șant și au zis că a plecat de la locul accidentului. Normal trebuia căutat, văzut. Se poate să îl fi aruncat din mașină, dacă poliția îl căuta de la început pe zonă îl găsea”.

Traian Morar este fost polițist și a participat la sute de cercetări la fața locului.

Legiștii vor stabili dacă bărbatul mort mai putea fi salvat

Agent șef principal (r) Traian Morar: ”Intervine la fața locului experiența polițiștilor, intervin și alți factori, dacă apelul era unul care indica un accident fără victime i-a putut deruta, ora la care s-au deplasat fiind noapte și zona, terenul. Cu siguranță este bine să verifice mult mai atent în astfel de situații".

Abia după patru ore de la producerea accidentului mortal un localnic a anunțat, tot la 112, că în apropierea mașinii răsturnate a văzut cadavrul unui tânăr. Agenții plecaseră deja.

Localnic: ”Când am trecut eu la ora 7, nu era nimeni aici".

Potrivit primelor date din anchetă, tânărul aflat la volan ar fi pierdut controlul autoturismului și a lovit un cap de pod.

Inspector principal Claudiu Florea, șeful Biroului Rutier Sebeș: ”A părăsit partea carosabilă a sensului de mers răstunându-se, ulterior fiind proiectat în afara autoturismului, acesta fiind găsit cu leziuni incompatibile cu viața".

Legiștii vor stabili cauzele decesului, dar și ora la care a murit bărbatul. Rămâne de văzut dacă ar fi putut fi salvat în cazul în care era găsit mai repede de echipajul poliției.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult