Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Câți întreprinzători din HORECA au fost de acord să-și vaccineze angajații la serviciu

Vaccinarea angajaților la serviciu este efectuată de 105 firme private în acest moment. 31 dintre acestea sunt din domeniul ospitalității, a anunțat Andrei Baciu.

 

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2 a explicat s-a trecut deja de cifra de 5.000 de persoane vaccinate în centrele organizate la angajatori, potrivit Agerpres.

„În acest moment, avem un număr de 105 operatori economici care au demarat deja activitatea de imunizare a angajaţilor, din care 31 de operatori din domeniul HORECA", a declarat Baciu, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că activitatea se derulează cu ajutorul a 47 de echipe care s-au deplasat la sediul acestor operatori privaţi.

Citește și
Începe vaccinarea cu prioritate în industria HORECA, de vineri, în București. Ce ser va fi folosit
Începe vaccinarea cu prioritate în industria HORECA, de vineri, în București. Ce ser va fi folosit

„Până în acest moment, avem un total de 5.011 persoane vaccinate", a adăugat Andrei Baciu. Potrivit acestuia, cele mai multe persoane au fost vaccinate în Bucureşti - 1.888, urmat de judeţele Bihor - 885, Dolj - 504 şi Braşov - 500.

Cei mai mulţi operatori economici care au început vaccinarea anti-COVID a angajaţilor sunt din judeţele Alba şi Hunedoara - câte 15, Bihor şi Dolj - câte 14, Mureş - 7.

„Sunt şi judeţe unde această activitate încă nu a demarat şi aş profita de ocazie pentru a încuraja această activitate", a completat Baciu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult