Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Câte fructe consumă românii, în medie, într-o lună. Cele exotice sunt în topul preferințelor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Deși suntem în plin sezon al fructelor românești, nu prea ne tentează să le consumăm. Alegem, în schimb, banane și portocale, pentru că pot fi mai ieftine.

Dintre fructele noastre mâncăm cel mai mult mere, peste un kilogram pe lună, de persoană, în timp ce perele, căpșunile, nectarinele abia dacă ajung la 200 de grame pe lună. Pe de altă parte, crește consumul de gemuri și dulcețuri.

4,2 kilograme de fructe, atât mănâncă într-o lună un român, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Aproape jumătate din cantitate e compusă din fructe exotice, care sunt mai ieftine și se găsesc, uneori, chiar și la jumătate de preț.

Câte fructe consumă, în medie, un român, într-o lună

Un român mănâncă, în medie, într-o lună, în jur de 1,3 kilograme de mere. În topul consumului urmează strugurii, însă la mare distanță. Cu numai 300 de grame consum lunar. În cazul celorlalte fructe, abia dacă ajungem la 200 de grame mâncate într-o lună. Consumul de pere, de pildă, este de numai 180 de grame, adică echivalentul unui fruct mic. La prune este de 130, la caise și piersici 180, iar la căpșuni, nici măcar 100 de grame. Balanța înclină, în schimb în favoarea fructelor exotice. Un român mănâncă într-o lună aproape un kilogram de banane și 700 de grame de portocale și mandarine.

Cei cu livezi fac eforturi să își vândă marfa. Unii trimit fructele direct la ușa clienților. Familia Ivan, din județul Giurgiu, de pildă, trimite săptămânal lăzi cu fructe clienților din București și din împrejurimi. Proprietarii încep livrarea din mai, cu vișine și cireșe, și continuă până toamna târziu cu mere, pere și prune. Un kilogram costă în jur de trei lei, în timp ce caisele, nectarinele sau cireșele trec de opt lei kilogramul.

Citește și
complex studentesc timisoara
Mâncare expirată și insecte la Complexul Studențesc din Timișoara. Trei fast-food-uri au fost închise temporar

Claudia Ivan, proprietarul livezii: „Suma minimă pentru a putea comanda și a putea livra la ușă este de 70 de lei. 30% comandă de această sumă, iar restul de mai mult. 20, 25 de kilograme. Mere, prune”.

În timp ce consumul de fructe este mic, vedem cum crește apetitul pentru gemuri. În primul trimestru al acestui an am ajuns să mâncăm aproape jumătate de kilogram de dulcețuri, într-o singură lună, iar afacerile din acest sector s-au înmulțit. Din fabrica unuiproducător artizanal din Timișoara, de pildă, ajung la clienți cu 25% mai multe borcane decât anul trecut.

Claudia Murgu, producător: „Rețeta noastră conține 70 la sunt fruct, restul are conținut de amidon de porumb natural, conține un procent de 0,01 zaharauri pentru îndulcitori, însă în mare parte savoarea și gustul îl dă fructul”.

Gemurile românești sunt vândute chiar și peste graniță.

Cristina Rarinca, manager boutique în Belgia: „Obiceiurile culinare ale românilor nu s-au schimbat chiar dacă locuiesc în străinătate și avem dulcețiuri de la 6, 7 producători din România, undeva la peste 25 de sortimente de dulceață”.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă consumul a minimum cinci fructe și legume pe zi pentru o alimentație sănătoasă. Însă doar 2% dintre români reușesc să respecte recomandarea, potrivit Eurostat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult