Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât dau pe curent românii care au primit aprobare pentru „Casa verde fotovoltaică”

Your browser doesn't support HTML5 video.

După un an de așteptare, aproape toate dosarele depuse în a doua sesiune a programului „Casa verde fotovoltaică” au fost aprobate.

Peste 39 de mii de români vor primi de la stat până la 20 de mii de lei fiecare, ca să își monteze panouri pentru a produce energie. Programul s-a urnit greu, din cauza lipsei de angajați, iar acum autoritățile vor ca, de la anul, să paseze evaluarea dosarelor la primării.

Ovidiu Stelea și-a montat acum un an 11 panouri fotovoltaice pe casa de 120 de mp. A primit finanţare prin programul Casa Verde al Administrației Fondului pentru Mediu. Aprobarea dosarului a durat un an, iar montarea încă pe atât, pentru că instituția plătea cu întârziere firmele care urmau să instaleze panourile. Spune, însă, că a meritat, pentru că acum dă de trei ori mai puţin pe curent.

Ovidiu Stelea: „Investiţia cu ce a plătit AFM şi ce am plătit eu, se amortizează. Sunt 22.280 lei. Ceea ce înseamnă că dacă ai un consum de 300 lei/lună, 3x12=3.600. Deci în 5-6 ani de zile se amortizează.”

Ovidiu Bănaru, în schimb, produce cu cele opt panouri pe care şi le-a instalat cu ajutorul programului mai mult decât consuma întreaga sa locuinţa. Ne spune că a așteptat mult până când autoritățile s-au uitat peste dosarul lui şi i l-au aprobat.

Citește și
Energie
Românii ar putea face economii majore la facturi cu ajutorul energiei solare. Care este situația panourilor fotovoltaice

Ovidiu Bănaru: „Sunt bucuros că am reuşit, după trei ani de zile, să montez un sistem fotovoltaic de la AFM, de 3kw. Aşa arata sistemul meu pe chiciura asta şi cu preţurile care au explodat la energie electrică şi la gaze, eu zic că e un sistem de luat în calcul.”

Zeci de mii de români au așteptat cel puțin un an finanțarea

De altfel, zecile de mii de români care au cerut finanţare de la stat pentru panouri fotovoltaice au aşteptat cel puţin un an de zile, din momentul în care au depus dosarul, până când cineva le-a dat un răspuns. În apărarea lor, oficialii de la Administraţia Fondului de mediu se apără și spun că au puțini angajați.

În prima sesiune demarată în 2019 au fost depuse peste 27 de mii de dosare, din care au primit undă verde puţin peste 15 mii. Procedura a durat, însă, pentru unii chiar şi trei ani. Anul acesta au mai fost aprobate 39 de mii de dosare, din peste 43 de mii depuse, începând cu 2021.

Mulţi s-au revoltat, mai ales pentru că unele acte din dosar au expirat şi au fost refăcute. Autorităţile se gândesc acum să schimbe procedura și să paseze primăriilor responsabilitatea evaluării dosarelor.

Cei care îşi doresc o finanţare de până la 20 de mii de lei, pentru montarea de panouri fotovoltaice pe casa, vor putea aplica şi anul viitor, când autorităţile vor lansa o nouă sesiune a programului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult