Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât câștigă militarii români. Guvernul încearcă să atragă cât mai mulți soldați și dă bani mai mulți

Your browser doesn't support HTML5 video.

Guvernul a decis că angajații din Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională vor avea salarii mai mari cu până la 30%.

În același timp, sunt dublate și indemnizațiile de delegații ori detașare. Prin majorările decise, responsabilii din Armată vor să atragă mai mulți soldați profesioniști și personal înalt calificat care va lucra în viitoarea unitate de drone militare are detalii.

Sunt creșteri salariale decise prin ordonanță de urgență de Guvern, joi, pentru că există o criză de personal mare atât în Poliție, cât și în Armată. Iar dacă ne uităm pe valorile actualizate ale soldelor de grad, de pildă, vedem pentru un chestor de poliție suma de 3.800 lei, iar pentru un agent de poliție principal suma de 2.000 lei.

Indemnizații dublate în Armată

Dacă ne uităm în cazul salariilor din Armată, știm bine că, în prezent, de exemplu, un soldat profesionist câștigă cel puțin 2.500 lei și cel mult 4.100 lei.

Așadar, și în acest caz va fi vorba despre creșteri salariale substanțiale, mai ales că sunt dublate indemnizațiile pentru cei care participă în cadrul misiunilor de instrucție, dar și în cadrul exercițiilor militare, atât în țară, cât și în străinătate. În prezent, Armata are mai multe campanii de recrutare. La ultima dintre el a scos la concurs 5.100 de posturi. Au fost 6.300 de doritori, însă prin aceste majorări salariale, de acum, armata vrea să recruteze și personal înalt calificat, care se fi încadrat în viitoarea unitate de drone Bayraktar, cea care va fi integrată într-un batalion din vestul țării.

Citește și
armata finlanda
Arma NATO care va tranzita România pentru a ajunge în Ucraina. MApN îi va asigura combustibilul

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult