Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Carne de balenă, vândută la tonomatele de pe străzi sub formă de slănină, friptură sau conserve. Cât costă un produs

O companie japoneză va vinde carne de balenă în tonomate pentru doar opt dolari, cu scopul de a crește cererea pentru acest aliment.  

Compania din Japonia care se ocupă cu vânatul balenelor intenționează să înființeze tonomate în care să vândă carne de balenă în diverse forme – sashimi de balenă, slănină de balenă, piele de balenă, friptură de balenă și carne de balenă conservată.

Prețurile variază între 8 și 23 de dolari (1.000-3.000 de yeni). Tonomatele vor fi amplasate în toată Japonia, pe străzi.

Conform AP, purtătorul de cuvânt al companiei japoneze Kyodo Senpaku Co. spune că, în următorii cinci ani, vor fi înființate circa 100 de locații din care oamenii vor putea cumpăra carne de balenă.

Tonomatele vor fi poziționate în special în apropierea supermarketurilor în care nu se mai vinde carne de balenă din cauza presiunii exercitate de activiștii de mediu.

Citește și
balena moarta
O balenă a murit de foame după ce a înghițit 150 kg de unelte de pescuit. Obiectele i-au blocat stomacul | FOTO

În prezent, în Japonia, vânătoarea de balene reprezintă o industri restrânsă în care activează doar câteva companii. Țara a interzis vânătoarea comercială de balene în anul 1987, însă această activitate a continuat sub pretextul că mamiferele sunt capturate pentru a fi „studiate”.

Compania japoneză susține că încă există persoane care vor să consume carne de balenă și că, prin intermediul tonomatelor, vor răspunde la cererea existentă pe piață.

Deși carnea de balenă este prezentă în cultura japoneză de mii de ani, consumul de balenă a reprezentat mai puțin de 0,1% din consumul total de carne în ultimii ani, potrivit datelor Agenției pentru Pescuit citate de AP și Business Insider.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult