Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Capitala începe să fie înconjurată de localităţi în carantină. Controalele ar putea bloca traficul

Your browser doesn't support HTML5 video.

De joi seara, Berceni și Clinceni, comune satelit în care trăiesc mii de oameni care muncesc în București, au intrat în carantină. În vizor sunt orașele Voluntari și Otopeni, aproape contopite cu Capitala, unde rata de infectare este puțin sub pragul de 9.

Ciorogârla a fost prima localitate din Ilfov care a intrat în carantină. Cum numărul de îmbolnăviri a crescut rapid în zonă, Prefectura Ilfov a decis să plaseze în carantină și localități mult mai mari.

Pentru Berceni și Clinceni măsura intră în vigoare în joi seara, la ora 22.

Berceni este a doua localitate din Ilfov care intră în carantină. Aici rata de infectare a trecut de 10 la mia de locuitori. Asta pentru că din cei 9.000 de locuitori care locuiesc oficial în Berceni, în ultimele 2 săptămâni s-au infectat 97 dintre ei.

În comuna Berceni s-au mutat mii de bucureșteni în ultimii ani și mulți lucrează în Capitală. Traficul și așa sufocat ar putea să se blocheze la orele de vârf dacă polițiștii vor controla adeverințele șoferilor.

Citește și
harta localitatilor in carantina
Tot mai multe zone din România intră în carantină. Aviz negativ pentru Timişoara, deşi primarul ceruse carantinarea

Covrigea Gheorghe, primar Berceni: "Poliția va decide dacă vor opri fiecare mașină. Nu cred că e posibil să facă lucrul acesta, în fiecare zi pleacă din comună 2.000 de mașini spre București".

Inspectorii DSP au propus joi carantină pentru localitățile Chiajna și Bragadiru, aflate și ele în topul ratei de infectare.

În vizor este și orașul Voluntari, cu o rată de infectare de 8,96 la mia de locuitori. De la rata de 9, DSP poate propune ca o localitate să fie carantinată. Regula a fost stabilită special pentru zonele din jurul Capitalei.

Aici este granița dintre București și Voluntari. Aici începe cartierul Pipera, poate cel mai greu de carantinat cartier din țară. Aici își au sediile marile corporații din București, la care oamenii încă vin să lucreze.

Se adaugă zecile de mii de oameni care locuiesc în cartierele rezidențiale din Voluntari. Cu sau fără adeverință, cei mai mulți vor continua să muncească sau să își facă cumpărăturile în București.

Bărbat: "Voluntariul nu mai este despărțit de București în niciun fel. Dacă ar fi să carantinăm, ar trebui cu București cu totul".

Daniel Zamfir, prefectul județului Ilfov: "Nu va fi ușor, dar cei de la Jandarmerie și de la Poliție, de la poliția națională, de la poliția locală, o să depună toate eforturile astfel încât pe cât posibil să nu îngreunăm intrarea, ieșirea din localitățile care sunt supuse măsurii de carantinare".  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult