Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Când se închid școlile în toată țara. Orele se vor desfășura online

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, vineri, instituirea unor măsuri pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2, începând de luni, 9 noiembrie.

Potrivit Hotărârii nr. 52, adoptată de CNSU, cursurile în învăţământul preuniversitar se vor desfășura online, în toată țara, începând de luni.

„În toate localităţile, activităţile didactice care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să se desfăşoare în sistem online”, se arată în hotărârea CNSU.

Asta înseamnă că, începând cu data de 9 noiembrie, elevii nu vor mai merge la școală în nicio localitate din țară și vor participa la ore online.

Propunerile din Hotărârea CNSU urmează să fie aprobate prin Hotărâre de Guvern.

Citește și
Scoala
O școală din Oradea găzduia cursuri față în față, deși era trecută în scenariul roșu. Reacția Poliției

Vezi AICI lista restricțiilor care intră în vigoare de luni, 9 noiembrie

Premierul Ludovic Orban a precizat la un post de televiziune că trecerea școlilor în scenariul roșu este o măsură temporară.

"Există două motive pentru care am decis trecerea școlilor în scenariul roșu: siguranța copiilor și în al doilea rând faptul că mulți adolescenți sunt asimptomatici și devin purtători ai virusului. Trecerea școlilor în online este o soluție temporară. Măsurile de până acum nu au dat rezultate", a declarat Orban, la un post de televiziune.

Închiderea școlilor începând de luni a fost anunțată de președintele Klaus Iohannis în deschiderea ședinței de Guvern de joi.

Reacția Consiliului Național al Elevilor

 

Consiliul Naţional al Elevilor a anunțat, joi seară, într-un comunicat, că dezaprobă măsura anunţată de preşedintele Klaus Iohannis referitoare la închiderea școlilor din România.

„În deschiderea şedinţei de Guvern din această seară, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declarat că toate unităţile de învăţământ trebuie închise, fiind necesară tranziţia actului educaţional în format exclusiv online. Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă profund această propunere, întrucât multe unităţi de învăţământ din România se află în comunităţi în care rata de transmitere a virusului SARS-CoV-2 este cu mult sub incidenţa de 3 la mia de locuitori. Pentru a putea garanta un act educaţional de calitate, e important ca în aceste comunităţi unităţile şcolare să rămână deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă”, arată un comunicat de presă al Consiliului Elevilor.

În acelaşi timp, trecerea întregului sistem de învăţământ în format exclusiv online denotă o profundă iresponsabilitate din partea autorităţilor statului, în condiţiile în care, în continuare, sute de mii de elevi din România nu au posibilitatea de a accesa cursurile online din cauza lipsei infrastructurii digitale, mai indică sursa citată.

„Considerăm că propunerea Preşedintelui României este una nefundamentată la momentul de faţă. Traversăm, cu siguranţă, o perioadă de criză, însă e important să ţinem minte faptul că şcoala reprezintă una dintre instituţiile care stau la baza societăţii noastre. Din acest motiv, solicităm din nou testarea tuturor elevilor, în baza unui program de tipul «Testare în curtea şcolii», pentru a putea garanta participarea în siguranţă la cursuri a tuturor colegilor noştri, în comunităţile unde rata transmiterii virusului permite acest lucru”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult