Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Când ar putea fi gata prima centrală nucleară cu reactoare modulare mici din România

Your browser doesn't support HTML5 video.

Construcția în România a primei centrale nucleare cu reactoare modulare mici, prinde contur. În situaţia în care totul merge bine, până în 2030, țara noastră ar putea fi prima din Europa care ar folosi tehnologia reactoarelor modulare mici.

Companiile americane şi românești, responsabile de proiect, au semnat un contract, prin care până la toamnă, urmează să se stabilească dacă locul ales în Doicești - Dâmbovița, la 90 de kilometri de București - este potrivit pentru începerea investiției.

Conform contractului semnat între americanii de la NuScale Power și compania românească RoPower - deținută în cote egale de NuclearElectrica și Nova Power and Gas -, pe terenul fostei termocentrale din Doicești, Dâmboviţa urmează să fie făcute mai multe studii în urma cărora cei responsabili vor să afle dacă acolo pot fi amplasate în siguranță reactoarele nucleare.

Vor fi făcute investigații geotehnice, în subsol, se va evalua impactul asupra mediului și cel mai important se vor calcula costurile totale ale proiectului.

În opt luni toate aceste lucruri trebuie să fie gata.

În Doicești urmează să fie deschis și un punct de informare unde localnicii să poată cere lămuriri despre investiție.

Cozmin Stana, Primar Doicești: DOICEȘTI: „Noi sperăm cât mai curând, până în primăvară să fie alături de comunitate prin aceste informări.”

Potrivit proiectului, în Doicești ar urma să fie amplasate 6 reactoare modulare mici cu o capacitate de peste 460 de megawatti, adică 65% din puterea unui singur reactor de la Cernavodă. Specialiștii spun că energia produsă de acestea ar fi suficientă - de pildă -pentru 46 de mii de case.

Dumitru Chisăliță: „SMR-urile au un avantaj suplimentar față de centralele clasice. În primul rând sunt mai ieftine și în al doilea rând au capacitatea de a produce energie termică. Practic una dintre cele mai mari provocări ale viitorului energetic al Europei va fi cum ne vom încălzi în anul 2050, mai puțin cum ne vom ilumina. Problema încălzirii va fi una hotărâtoare.”

După finalizarea investiției, România ar putea deveni prima țară din Europa care are o centrală cu reactoare modulare.

Spre deosebire de reactoarele de mare capacitate, cele modulare au costuri mai mici de producție și construcție și nu au nevoie de cantități considerabile de apă. În același timp, au un impact mai mic asupra mediului și sunt mai sigure.

Proiectul din Dâmbovița beneficiază și de o finanțare din partea Guvernului Statelor Unite de 14 milioane de dolari.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult