Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bucureștiul s-a confruntat cu cel mai grav episod de poluare din 2021

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bucureștiul s-a confruntat în noaptea de duminică spre luni cu cel mai grav episod de poluare din acest an.

Depășirile înregistrate la substanțele nocive au fost și de zece ori peste norma admisă. Luni dimineață, autoritățile și specialiștii le-au recomandat bucureștenilor să nu iasă din case, și să nu deschida ferestrele. Noul șef al Gărzii de Mediu dă vina pe cauciucurile arse și pe topitoriile ilegale din sudul Bucureștiului. Echipele care au încercat să-i oprească pe cei care dădeau foc materialelor poluante au fost depășite numeric.

Imaginile din video de mai sus au fost filmate de noul comisar general al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, duminică seară, în localitatea Sintești de lângă Bucureşti.

Câţiva localnici s-au folosit de sărbătoarea de Lăsata Secului, când ţăranii aprind focuri tradiţionale pe câmpuri. În topitorii clandestine au dat foc unor deşeuri din care extrag metale valoroase.

Octavian Berceanu, comisarul şef al Gărzii de Mediu: „Am constatat că pe lângă focurile mici, tradiţionale, din fața curţilor, în spate erau focuri mari făcute cu anvelope. Acele focuri au generat poluarea din sudul Bucureştiului. Erau foarte mulţi oameni sub influenţa alcooluilui, foarte mulţi oameni şi asta ne-a îngreunat activitatea. Cred că au fost toleraţi până acum, activitatea asta infracţionala, a fost tolerată sub o formă sau alta”.

Citește și
lac
O fundaţie din Bucureşti reclamă deversarea de dejecţii în Lacul IOR. Apele Române: „Sunt valori normale”

Octavian Berceanu spune că arderile ilegale și topitoriile clandestine au fost descoperite în localităţile Sintești, Măgurele, Vidra, Ștefănești.

Vântul a bătut foarte încet spre București şi a adus poluarea în Capitală. Vârful acestui val de poluare a fost la ora două noaptea. Din păcate, a rămas deasupra Capitalei până dimineaţa.

Senzorii care monitorizează poluarea s-au înroşit din cauza poluării.

Un bucureştean a şters plasa de la geam, iar pe şerveţelul de hârtie a rămas funingine.

Poluare din București cu particule fine, celebrele PM10, au depăşit de zece ori nivelul maxim admis de lege. Situația a fost atât de gravă, încât o platformă independentă care măsoară nivelul de poluare a recomandat să evităm plimbările și exercițiile în aer liber.

Chiar și Garda de Mediu i-a sfătuit pe oameni să nu aerisească în această dimineață casele.

Aceste valuri de poluare sunt prea dese, spun şi experţii din ONG-uri, care monitorizează calitatea aerului. Iar oamenii sunt grav afectaţi.

Oana Neneciu, airlive.ro: „Este şocant că acest lucru se întâmplă şi nimeni nu poate face nimic”.

Noul şef al Gărzii de Mediu susţine că cele patru patrule de aseară au fost depăşite numeric de cei care au făcut din arderile ilegale o afacere de sute de mii de euro.

Ca să nu fie bătuţi, jandarmii, poliţiştii, pompierii şi cei câţiva comisari au fost nevoiţi să negocieze stingerea incendiilor. Doar câteva persoane au fost legitimate şi vor fi sancţionate. Dar amenzile nu sunt plătite.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu a cerut de la poliţie şi jandarmerie mai multe echipaje, ca să poată interveni când este cazul. În plus, propune o aplicaţie de urmărire a camioanelor de deşeuri, aşa cum se întâmplă cu transportuile de lemne.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult